Se apropie ziua ei, a fetiței surpriză!

De când m-am așezat lângă ea, deși aș fi adormit la comandă cu 10 minute în urmă, nu mai pot închide ochii. O privesc. Îi ascult înima în întunericul dormitorului. Îi mângâi pielea fină, încă de bebeluș. Îi ating obrajii ei rotunzi și îi înlătur boabele imaginare de transpirație de pe frunte. Îi iau mânuța ei moale, cu degețelele ei perfecte și o țin cu grijă într-a mea. Ceva atât de fragil nu am mai atins în ultima vreme. Poate doar suflețelul ei și al soră-sii.

Pleoapele ei cu cele mai lungi gene tresar ușor. Mă dau mai aproape de ea. Îi sorb respirația, în timp ce mă întreb ce făceam acum 3 ani. Îmi amintesc burtica mare, dar care nu mă supăra deloc. Mai avea 1 săptămână până să mi-o arate pe fetița surpriză, cea mai mare surpriză a vieții noastre.

Parcă prea repede ne apropiem de a 3-a ei aniversare. Prea repede am început să vorbim despre grădiniță și să pretindem uneori ca ea să se poarte ca un copil mare. Simt cum mi se strânge inima. De acum încolo tot mare va fi și niciodată mică. Asta a fost tot, acum 3 ani am devenit părinți pentru ultima oară….

Am revenit din cea mai lungă și mai conștientă vacanță a noastră în 4 de peste 1 săptămână. Iar ea nu își găsește locul în casă. După 14 nopți în care am dormit toți în același pat și tot atâtea zile în care ne-am ascultat respirația de la prima oră a dimineții până târziu în noapte, fetița surpriză nu poate să accepte că ziua nu mai suntem împreună. Se trezește noaptea, ne caută, plânge și se mută la noi în pat. Ne petrece plângând ziua și ne primește cu bucurie la întoarcere. A stat o seară întreagă lângă noi când montam un film, doar să ne privească. Nu voia nimic de la noi, doar să o lăsăm lângă noi și să se uite cum lucrăm.

În ultimul an și 8 luni ultimul nostru bebeluș a dormit singur, la el în cameră. S-a bucurat de pătuțul și de jucăriile ei, în timp ce pe noi ne trimitea la culcare. Dar aseară, pentru prima oară de când ne-am mutat aici, am decis să o readucem cu noi în cameră. Plângea și protesta atât de tare, încât inima noastră de părinți nu a mai suportat să îi vadă lacrimile ei mici cum i se înnoadă sub bărbie. A adormit imediat cum a atins patul nostru. Am simțit doar o mânuță cum se lasă moale pe obrazul meu.

Fix de azi într-o săptămână, fetița surpriză va împlini 3 ani de când ne-a făcut părinți pentru a 2-a oară. De când am început să devenim oameni mai buni, mai flexibili, mai deschiși și mai răbdători. De când ne preocupăm zilnic de sufletul nostru și de cât de buni părinți suntem pentru ele 2.

Nu i-am pregătit nicio petrecere și nici cadouri somptuoase. Încă ne gândim în ce mod intim și frumos să îi spunem la mulți ani, așa cum la place lor, în 4.

Până atunci însă și cât va mai dori ea, pătuțul ei de bebe va sta la noi în cameră și ea își va găsi liniștea și se va odihni alături de noi, acolo unde îi este locul!

La mulți ani, iubita noastră! Și îți mulțumim că ne-ai învățat tot ce trebuia să știm: că iubirea părinților nu se împarte între copii, ci se înmulțește!

Sursa foto: arhiva personală