Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Ce se întâmplă când simplifici și înveți să spui NU

Anul acesta a fost un an greu pentru mine. Familia mea a suferit mult și eu nu am fost mereu atât de iscusită să gestionez situații sau să alin răni. Mi-a fost greu și cu mine însămi. Am descoperit în mine emoții și sentimente neștiute, am plâns mult și pe ascuns, m-am ridicat și am luat-o de la capăt. ”Ridică-te puternică” a fost și este deviza mea de acum. A fost un an în care am învățat mult și am luat decizii radicale pe multe planuri. În viața de familie și cea profesională, în plan al relațiilor de tot felul.

Scriu asta acum nu pentru că am neapărat un mesaj pentru voi. Aș vrea să vă pot spune cu bullet point recomandări, dar lucrurile nu sunt atât de matematice. În plus, nu cred că e bine să faceți ca mine și nu cred că sunt un model. Scriu doar pentru că mulți dintre voi m-ați întrebat ce mai fac, că nu am mai scris lucruri despre suflet și de suflet, despre mine și cu mine, dincolo de proiecte și recomandări.

Mă bucur să vă spun că în primele 9 luni ale anului am făcut ceva care m-a eliberat: am învățat să spun NU! Da, prieteni, am învățat și am exersat. Nu am mai răspuns cu atâta solicitudine cererilor tuturor oamenilor care mă cunosc sau nu mă cunosc, dar vor mereu ceva de la mine. Am digerat, am lăsat să dospească ideea și mi-am ascultat sufletul. Noaptea și timpul, în general, sunt sfetnici foarte buni. Și ei m-au sfătuit să mă opresc. Să zic NU dacă simt că nu pot sau că nu vreau. Dacă simt că e împotriva valorilor mele. Sau dacă simt că fac un efort prea mare pentru ceea ce mi s-a cerut. Știți, refuzul este o mare putere pe care o avem noi, oamenii, și pe care o conștientizăm abia când începem să o folosim.

Am refuzat proiecte, am refuzat apariții în media, am refuzat să mai trag de unele relații ca să meargă, m-am opus tentativelor de intimidare și nu m-am mai văzut cu unii oameni. Am început să nu mai merg la (unele) evenimente și să le mai răspund oamenilor la mesaje în care mă puneau să le rezolv probleme atunci pe loc. Când nu m-am simțit bine, am anulat un proiect sau prezentă la un eveniment. Nu am mai tras de mine, când am fost pe jos de oboseală.

Știți de ce am făcut toate astea?
Din respect și iubire pentru mine. Din respect și iubire pentru ai mei. Pentru că de fiecare dată când merg la un eveniment pe timpul meu și banii mei de benzină înseamnă că nu stau cu copiii mei și nu le iau lor cărți sau jucării ca să petrec 4 ore cel puțin cu altcineva – care e de obicei o persoană plătită cu salariu la final de lună și care nu pricepe cum trăiesc soloprenorii.  Pentru că cine vrea să lucreze cu mine nu mă va chema până la capătul orașului să îmi dea un fursec și să îmi facă o poză. Îmi trimite un brief și mă întreabă dacă pot și vreau să lucrăm acel proiect împreună și îmi aprobă bugetul aferent timpului petrecut și expunerii oferite în comunitatea construită de peste 3 ani încoace. Și nu mă invita să bat drumurile la ore de vârf cu fetele în mașină, în același scop, poziționând acest lucru ca un beneficiu pentru mine. Lucrez de prea mult timp în domeniul comunicării și știu prea mulți oameni, ca să nu pricep cum stau lucrurile, de fapt. La televizor nu am mai avut vreme să merg. E greu să aloci peste 4 ore într-o zi în acest scop. Oamenii care mă solicită pentru consultanță o fac pentru că mă citesc online și pentru că mă recomandă medicii. Sigur că știu importanța PR-ului, care creează reputație, dar momentan prefer să o fac în my way. Atât pot, atât dau. E un fel de take it or leave it, oricum eu nu sunt o persoană avidă după expunere.

Am refuzat să scriu pentru platformele altor reviste, din același motiv. În plus, poziționarea și cererea este greșită, din start. Să scriu pentru platforme online, ca să îmi ofere la schimb notorietate. Vă mulțumesc, dar îmi plătesc facturile cu bani. Notorietatea mi-o construiesc organic, singură, în ritmul meu. Că doar sunt specialist în asta. 🙂

Nu am mai răspuns oamenilor care mi-au cerut ”un mic ajutor”. De regulă, voiau să le fac meniuri pentru copii sau pentru familie sau să îmi trimită jurnale și să le zic părerea mea sau îmi cereau să îi promovez pe blog, pe Facebook sau pe la evenimente, că e super făină cauza lor. Ați înțeles ideea, nu? Cât de mic era ajutorul….Ore întregi alocate pentru cereri care erau proiecte în sine. E ca și cum i-ai trimite unui medic o ecografie sau un rmn pe email, să îți ofere un mic ajutor. Faceți asta? Bănuiesc că știți ideea de programare, pentru interpretare analize și opinie medicală. Ei, e cam la fel și aici, păstrând proporțiile specialității.

Traininguri pro bono pentru companii mari? De ce asta? Cât de strâmbă e ideea de a chema un soloprenor să îți țină 3 ore de training pentru angajați, fără să îl plătești? Am încetat chiar să mai consum produse sau servicii ale acestor branduri, ca rezultat al felului cum pun problema, al ”feudalismului de business”, cum zice colegul Cristian Birta aici.

Așadar, am făcut ce am putut și cât am putut. În fapt, am făcut multe. Am tăiat și am rămas cu ce îmi place mai mult să fac și ce îmi asigură existența, pe drumul ales. Tot ce în economia jocului vieții e cuantificabil. Am evitat vampirii de timp și energie. Am ieșit din grupuri toxice, cu oameni care doar se procrastinau și nu luau nicio decizie, iar când le sugeram asta deveneau agresivi.

Am lăsat prieteni falși să plece și m-am îndepărtat de oameni care păreau apropiați, dar în momentele în care eu sufeream cel mai mult nu au avut nici măcar o vorbă bună de zis, dimpotrivă și-au amintit lucruri din trecutul nostru comun, interpretate eronat și crud. Și mi le-au aruncat în față atunci, când rana mea era deshisă. Mi le-au pus pe rană și au așteptat poate ca eu să îmi cer scuze.

Am fost insultată și agresată în mediul online de mai multe ori, cu public care a asistat fără să aibă vreo reacție. Slăbiciunea și frica lor, despre asta a fost vorba. Am înțeles și am mers mai departe. Îmi e milă de ei, de ce să nu recunosc… 🙁

Am oprit proiecte sau planuri care promiteau mult, mă secau de energie și timp, iar promisiunile nu se mai concretizau.

Cum sunt azi? Mă simt obosită, dar în același timp împăcată. Nu e ușor să faci alegeri, să tai și să simplifici, să ții piept furiei oamenilor pe care îi refuzi. Dar e manifestul meu de curaj (altul, după multele pe care le scriu de aproape 4 ani de soloprenoriat).

Atât am avut de zis, voi ce mai faceți în toamna asta, cum vă mai simțiți? 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici

10 răspunsuri la “Ce se întâmplă când simplifici și înveți să spui NU”

Ma bucur pentru tine. Este greu dar in acelasi timp eliberator procesul.
O viata avem, sa facem ce este bine pentru noi!
Te imbratisez!

Ah, nu, deloc, nu model. Poate doar sunt destul de curajoasă să vorbesc despre asta. 🙂

Draga Florina,
Citeam absolut socata despre oameni care iti trimit tie jurnalul lor alimentar sau te roaga sa le faci planul alimentar pentru copii, evident pe gratis. O favoare, o rugaminte…Si cum ma socam eu si ma revoltam, am realizat ca singurul motiv pentru care nu ti-am scris intr-un mesaj privat ca imi pare rau ca nu se mai tine Mama Time Out luna acesta si ca poate gasesti alta solutie sa il organizezi totusi, asadar singurul motiv pentru care nu ti-am scris asta este pentru ca e weekend si m-am gandit ca vrei sa stai cu familia, nu sa raspunzi la mesaje despre viata ta profesionala.
Oamenii se gandesc prea putin la ceilalti, me included, trebuie sa constat cu tristete.
Si tot tu vii, pe timpul tau, sa ne povestesti despre tine, sa bati șaua, ca sa priceapa iapa. Cum ar veni 🙂
Te admir pentru curajul tau, Florina! Intr-o lume tot mai vanduta si cu standarde din ce in ce mai mediocre, te gasesc un exemplu frumos. Si te imbratisez, cu parere de rau ca nu te-am si intrebat efectiv ce mai faci, de cate ori -de multe ori- cand m-am gandit la tine.

Salutare, Andreea! Mă bucur acum pentru că îmi scrii, nu te mai gândi la alte momente! 🙂 Și poate găsim un timp special să bem o cafea fără motiv – worshopuri sau seminarii.
E normal să ne gândim întâi la noi, dar e cale lungă de la a te gândi la tine până la a impune ceva altcuiva, a-l trage la răspundere și a-l hărțui că nu ți-a îndeplinit așteptări sau cereri.
Și nu faptul cu nici nu se gândesc că unele lucruri costă timp, deci și bani, ci faptul că sunt agresivi și consideră că li se cuvine oricum orice.
Te îmbrățisez cu drag și dor!

FELICITARI PENTRU ”NU”, ai facut „curatenie” in sufletul si in viata ta !!!

De exceptie articolul tau, m – am regasit in el.

Am facut ce ai reusit sa faci si tu , am spus NU si stii ce mi s-a intamplat Florina.
Acum sunt liber…am timp mai mult…eficienta este crescuta si in sfarsit ma pot dedica mie si celor dragi.

Traininguri pro bono la companii??? Pe bune?? Adica ei au impresia ca soloprenorii platesc taxele la stat din zambete??
Dincolo de asta, inteleg perfect cum e cu NU. Este primul meu an solo, dupa ce am ajuns intr-un punct in care a trebuit sa aleg fara voia mea. A trebuit sa aleg intre jobul de angajat si ceea ce am visat mereu sa fac, dar nu am avut curaj. Si multi mi-au spus ca e ok, e frumos, dar nu va tine, iar eu le-am spus zambind ca nu e asa. Cred si acum ca a fost cea mai inteleapta alegere. Am emotii cand vin facturile sau vreun plic nou de la ANAF, dar singurul stres negativ il am cand nu imi prinde vopseaua din prima :))) Si nu mai pierd 3 ore in trafic pana in Pipera si inapoi. Si nu mai sunt mereu nervoasa si frustrata.
Un singur NU ma roade si e cel mai dureros. Nu am gasit o solutie definitiva si nici nu cred ca exista. Dar despre asta… cu alta ocazie.
Mult succes si de acum inainte! Tot ce ni se intampla are un rost, chiar daca noi nu il vedem inca. Acela de a ne face mai puternici.

Eh, da. Pentru că sunt unii care fac pro bono, sperând ca apoi să fie plătiți. Ori din experiența mea de vânzări de proiecte, niciunui client căruia îi oferi lucruri consistente pro bono nu îi va apărea pofta de a plăti pentru alte proiecte ulterior. 🙂
Abia aștept să povestim despre acel NU la care nu găsesști soluție, sigur există una! 🙂
Îmbrățișări, să fie cu rod!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.