Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

Ioana Dodan – cine este femeia care a scos lumina din mine

Cele mai faine fotografii pe care le am de când mă știu eu sunt cele făcute de soț, în fața căruia nu trebuie să depun efort să mă dezinhib. În rest, mi-a fost mereu greu să merg la un eveniment și să intru în starea în care să las să se vadă ceva din mine în imagine. Chiar eram amuzată la un moment dat că se vede cu ochiul liber că stau la poză, cum se zice. Corect, zâmbesc, dar cam atât. De ce? Păi un om străin se ține după mine cu o cameră foto și eu trebuie să fac frumos, ca să iasă imaginea bine. Și pentru că mereu am fost nițel anti sistem și anti ”trebuie”, mai niciodată nu au ieșit imaginile ok. De fapt, nu au surprins nimic, poate doar pe mine fugind. 🙂 Cu Ioana Dodan am fost și eu uimită să simt cât de diferit stau lucrurile.

Poate că ne-am conectat noi din prima, poate că era unul dintre puținii oameni care ne-au călcat pragul în timpul pandemiei, anul trecut. Sau poate că am petrecut mai mult de 3 ore împreună și ne-am bucurat și de un pic de prosseco (adus de ea!). Sau poate, de fapt, că mi-a transmis interesul ei pentru mine, pentru cine sunt, ce fac și ce spun.

Așa se face că e prima oară când cineva reușește să scoată lumina din mine. Sunt primele imagini cu mine despre care oamenii m-au întrebat unde le-am făcut și cine mi le-a făcut. E prima oară când m-am simțit în largul meu la o ședință foto și când am simțit că mă dor fălcile de cât am râs și zâmbit.

Și dacă ar fi doar atât. După ce le-am primit, am stat o perioadă să le studiez și eu. A fost prima oară când m-am uitat la mine mai bine și chiar mi-a plăcut ce am văzut, când nu am avut nimic de comentat. Și nu doar pentru că Ioana mă machiase înainte, într-un fel în care să mă simt în largul meu, natural.

Iar de atunci, parcă am fost și mai încrezătoare în mine, în super puterile mele, în ceea ce fac și cum contribui zilnic la viețile oamenilor cu care lucrez. Mai mult, oamenii care au venit înspre mine să lucrăm împreună au fost aceia pe care i-am visat eu mereu. 🙂

O poveste despre cum o ședință foto poate scoate lumina din cineva și îi poate aduce oamenii care trebuie în viața lui. dar cum să fie posibil așa ceva? Veți înțelege de la Ioana Dodan însăși, căci despre ea este vorba. Am provocat-o la un interviu, în care se lasă și ea cu toate secretele la vedere. 🙂

  1. Cine ești tu, Ioana Dodan? Și cum ți-ai descoperit misiunea fabuloasă în lume? Ce faci tu ca Visual Personal Brand Architect?

Sunt omul care a avut mereu un interes mare în OAMENI. De când mă știu, am fost fericită să fiu cu mulți prieteni, să îi văd fericiți, să cunosc oameni noi și mi-a venit mereu ușor să văd mai mult ce e bun în fiecare om.

Mi-am descoperit menirea și misiunea de acum când am realizat că asta e super puterea mea – să scot la iveală ce te face să fii TU. Pe vremea aceea eram arhitect specializat pe multi-use building în Shanghai. Acum, ca arhitect de brand personal vizual în cadrul studioului meu – THE FAB SQUAD – te ajut să obții cea mai frumoasă “casă online” în care să te simți reprezentat și de care să fii mândru.

Folosesc fotografia și graphic design-ul pentru a crea cea mai autentică și unică imagine a ta.

Casa ta online este formată din tot ceea ce te reprezintă vizual în online – imaginile pe care le prezinți în conturile de Linkedin, Facebook, Instagram și, mai ales, pe website-ul tău.

Ioana Dodan

 

2. Cum a apărut conceptul The Fab Squad by Ioana Dodan? Știu că anul trecut ai făcut un rebranding, care mie îmi place foarte mult și cred că te reprezintă cel mai bine. Cum descrii brandul vostru de acum, în câteva cuvinte?

THE FAB SQUAD este acest „one-stop-shop” pentru brandul tău personal vizual. Anul trecut am creat o structură a programului de branding în 3 pași (analiză, vizual map, implementare) ALL INCLUSIVE VISUAL- grafică, fotografie, makeup, styling, concept – totul se întâmplă la noi.

Empatia, intuiția și prosecco mă ajută să îmi conduc clienții într-o experiență care să ii lase să se cunoască pe ei înșiși. Am grijă ca în urmă procesului să rămână cu mult mai mult decât o fotografie sau cu un logo – să rămână cu mai mult curaj și bucurie de sine și cu o viziune concretă a brandului lor vizual.

Ioana Dodan

 

3. Ce faceți voi la studio, cum arată o zi din viața unui arhitect vizual de la The Fab? Lucrați și în afară studioului?

Împreună cu Ana, colega mea și Vlad (coleg și soț) – ne începem ziua pe la 8:30 cu nelipsita cafea. Nu, nu bem prosecco înainte de prânz (aproape niciodată). Apoi avem zile sau săptămâni dedicate fotografiei și altele dedicate designului de identități. Lucrez atât cu indivizi, cât și cu grupuri sau companii.

Clienții noștri sunt preponderent antreprenori, soloprenori sau profesioniști, dar pe partea foto lucrăm și cu echipe sau companii. Pe toți ii primim în studio cu prosecco și lecțiile făcute, sau mergem la ei în locație cu prosecco în ghiozdan.

Unele ședințe foto le facem în afara studioului, mai ales când mediul e esențial pentru profesionist. Cum am făcut cu tine la tine acasă – publicul tău vrea să te vadă în mediul TĂU autentic. Unii au nevoie de fotografii mimimaliste pentru site sau reviste. Atunci rămânem la noi la FAB.

Ioana Dodan

 

4. Cine e alături de tine în The Fab Squad by Ioana Dodan și ce proiecte fabuloase ați dezvoltat până acum?

Ana este cu noi de peste 1 an și este mâna mea dreapta. Îmi vine să îi pup părinții că au făcut-o. O prețuiesc. Ea mă ajută mult cam în orice fac.

Iar pe Vlad, la fel ☺ Ca soț și ca partener, este sprijinul meu numărul 1. Cel mai sincer om de lângă mine și omul care mă impulsionează mereu. El dirijează treburile care țin de webdesign.

Ioana Dodan

Ioana Dodan

 

5. Noi am lucrat împreună în toamna anului trecut, când am avut sesiunea aceea grozavă foto de la mine de acasă. De atunci, sunt întrebată la fiecare fotografie pe care o postez cine a reușit să surprindă atât de bine energia și veselia mea, detalii pe care foarte puțini oameni care lucrează cu imaginile au reușit să le surprindă până acum la mine. Deci, cum ai reușit? 🙂 Povestește tu cum lucrezi cu fiecare client sau echipă, fie că e vorba despre freelanceri, antreprenori, echipe din companii. Cum faci să scoți la lumină informații pe care nici ei nu le știu despre ei? 

Mulțumesc ☺  Ce bucurie să aud asta!

E foarte mult instinct, experiență și research la mijloc.

Iau decizii din instinct. În general. Dar mai ales în profesie și în partea creativă. Dar am fotografiat și am lucrat la FAB în 6 ani cu peste 2000 de persoane. Fiecare îmi mai pune o piesă în puzzle-ul meu cu oameni. Asta e de fapt „SQUAD-UL” – acești peste 2000 de oameni.

Singurul secret este că fac research despre orice om vine la mine. Mă folosesc de online și îmi fac o idee despre cum e omul acela. Și apoi pun foarte multe întrebări și ascult cu interes tot. Asta vine din dorința mea reală de a cunoaște oamenii, care cred că este nativă.

 

6. Cum îmbini viața profesională cu cea personală, că să fii în echilibru? Ce face Ioana Dodan când nu lucrează?

Asta e partea aia în care spun și ce aș vrea să fac, nu?

Sunt pasionată de dans. Dar pandemia, mămiceala, antreprenoriatul au pus pauză la asta aproape 2 ani.

Îmi place de nu mai pot să ies în oraș să mă plimb și să explorez. Sunt „a city girl”. Și cu Toma, băiețelul meu de 3 ani merg la cafea cu mare drag și bineînțeles cu Vlad și cu prietenii mei – vara aș trăi pe terase.

Sunt un consumator de podcast, de cărți despre psihologie și de TED Talks.

Mă joc cu Toma și facem tot felul de nebunii.

Călătorim (călătoream) mult. Avem prieteni în toate colțurile lumii și ne place să îi vizităm.

Și fac Scuba Diving. Ador apa și înotul.

Ioana Dodan

 

7. Lucrezi mult cu femei și ai experiență vastă în legătură cu feminitatea, energia feminină și energia masculină din femei, cu imaginea pe care femeile și-o proiectează despre propria persoană, cu stima de sine și cu toate emoțiile asociate imaginii din oglindă. Ce mesaj le transmiți femeilor care te urmăresc și care poate nu îndrăznesc să viseze la ideea unei sesiuni foto în care să se dezvăluie lumii în toată frumusețea lor?

E un act de curaj să te lași fotografiat, machiat, “condus” de altcineva care te vede în felul său propriu. Cred că oamenii care vin la mine mă aleg cu atenție. Toată lumea ar trebui să vină la cineva în care se pot încrede. Și cu care să se poată dezbraca de preconcepții, să rămână vulnerabili și autentici și frumoși.

Eu respect mult momentul acesta de asumare a oamenilor care vin la mine. Și să știi că femeile sunt mai curajoase. Deci, girls, YOU HAVE IT ÎN YOU! Restul e doar o chestiune de timing și nevoi.

Ioana Dodan

 

8. În ce proiecte speciale dedicate femeilor ai fost implicată?

În 2020 am început Self Love Club – care a început pentru femei, dar e practic un proiect despre diversitate în imaginile de peste tot. Este un proiect despre defecte perfecte și oameni diverși.

Am fotografiat în ELLE pentru Clinica Regina Maria în cadrul proiectului ”Ascultă-ți Corpul” – un proiect dedicat femeilor care au trecut peste anumite afecțiuni, boli, operații și cum au răzbit. Un proiect pe care l-am iubit și la care aunt norocoasă că am putut participa. Le admir pe toate doamnele pe care le-am fotografiat.

Și am avut și un curs de imagine cu Gabi Urdă, care mi-a plăcut mult.

Ioana Dodan

9. Ce părere ai despre curentul pe care multe femei influencer îl susțin, cel care face referire la modul cum o femeie ar trebui să ajute altă femeie? Crezi în el, crezi că ne va ajuta în vremurile acestea complicate și complexe, din toate punctele de vedere?

Cred că este minunat, esențial și că abia acum funcționează. Datorită social media. Cel puțin la noi, unde din școală nu prea am fost învățați să ne sprijinim unii pe alții, e o mișcare necesară. Nu doar noi între noi ca și femei, dar cred că puterea comunităților este din ce în ce mai mare. Și e important să ne găsim fiecare tribul sau triburile la care să și contribuim, nu doar să așteptăm să primim.

Ioana Dodan

10. Ce te inspiră cel mai mult, ca să simți că te dezvolți și poți contribui cât mai mult la lumea înconjurătoare?

Mă inspiră oamenii CURAJOȘI. De la copilul meu, care își face curaj să îmbrățișeze alt copil, la adolescenții aceștia creativi din online, la femeile cu mai mult de 1 copil care au și cariere și fiecare om care vine la mine și iese din zona lui de confort. Ei mă ajută să am și eu curaj – să nu mă compar cu nimeni și să îmi văd de drum.

Ioana Dodan

11.Ce îți propui pentru anul 2021?

2021 e un an în care îmi doresc claritate și grijă de sine. Îmi doresc mult să îmi măresc echipa și să putem onora toate cererile și tot ce mai vine către noi. Vreau să fiu cât mai autentică și prezentă și în online și să vin spre voi cu un nou produs și cu mult content folositor.

12. Spune-ne despre locurile online unde cititoarele o pot urmări pe Ioana Dodan și cum pot intra în contact cu tine, dacă își doresc o sesiune foto și mai mult decât atât, să treacă printr-un proces de construcție a brandului personal.

Vă invit pe toate să intrați pe site – acolo vedeți ce facem, cine suntem și câteva videos.

Pe Instagram.

Pe Facebook.

Pe Youtube.

Pe Linkedin.

Pentru orice gând, idee, programare – scrieți-ne pe [email protected].

Vă pup!

Multumesc pentru interviu, Ioana Dodan! Abia aștept sa ne revedem!

Credit foto: The Fab Squad by Ioana Dodan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.