Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Din înțelepciunea omului care stă de 5 ani la casă

Viața la casă vs. viața la bloc

Am clipit de câteva ori și se pare că s-au făcut 5 ani deja. Abia acum începem să ne dăm seama cum am vrea să arate și ce nevoi avem, de fapt, în acest spațiu.

În 2017, când ne-am mutat aici, nu știam nimic despre cum urmează să fie viața noastră. Ca locuitor de la bloc, când faci mutarea la o casă, intri în altă viață cu alte probleme. Viața la bloc este extrem de simplă. Plătești întreținerea și cam atât. Intri și ieși pe ușa blocului și a apartamentului, iar dacă mai ai ceva timp faci și ceva dialog cu vecinii și te mai implici în niște decizii ale asociației de proprietari.

Viața la casă devine complicată, din mai multe puncte de vedere: e casa propriu zisă, care de multe ori mai mare decât un apartament, deci suprafețe mai mari de încălzit/răcit și îngrijit; apoi e curtea sau grădina după caz, pentru care e nevoie de timp și resurse; apoi sunt spațiile exterioare, în funcție de cum e amplasată casa – dacă e individuală sau în condominiu, ceea ce înseamnă alte resurse de timp, bani și energie investită în comunicarea cu vecinii; mai sunt spațiile pe care le împarți cu vecinii – drumuri și parcare, de exemplu – care iarăși înseamnă grijă și investiții, iar iarna poate fi extrem de neplăcut dacă autoritățile locale nu au dreptul să între pe proprietățile private respective. Și, desigur, costurile aferente faptului că ești proprietar de casă – taxe și impozite pe fiecare bucățică de pământ, care sunt considerabil mai mari decât plătești la apartament. 

La 2 ani de la mutare povesteam în acest articol câteva concluzii. Aruncați un ochi pe ele, sunt relevante pentru cine face tranziția de la bloc la casă. 

Între timp, au mai trecut peste noi câteva anotimpuri înmulțite cu 5 și am început să ne dăm seama de mai multe lucruri. Într-un fel, m-a ajutat și strategia pe care ne-am făcut-o, aceea de a avea răbdare, să vedem ce se mai petrece, ce ne mai dorim și cum ne acomodăm în spațiile noastre. 

Mai mult, ne-am uitat mereu la cheltuieli, având în vedere evoluția și scumpirea tuturor utilităților. Plus că, așa cum spun specialiștii, ca să fie o investiție și nu un cost, un credit ar trebuit achitat cam în 7 ani. Tot ce e mai mult de atât înseamnă dobânzi serioase de plătit la bancă. Așa că ne-am concentrat pe datoria pentru bancă, făcând plăți anticipate care să reducă durata creditului. În felul acesta, am câștigat bani, cum se zice.

Azi, la 5 ani de la contractare și de la mutare, încă ne place mult casa noastră, chiar dacă mai are multe modificări și îmbunătățiri de făcut. Dar, cum spuneam, focusul nostru a fost pe credit și mai puțin pe luxul din casă. Oricum noi nu suntem orientați către lux, ci pe viață bună, de calitate. 

Ne place mult casa noastră din câteva motive: 

  • avem spațiu mare, pe fiecare cameră, ceea ce înseamnă intimitate pentru fiecare membru al familiei;
  • spațiile din casă sunt toate ușor de folosit, totul e valorificat;
  • avem o mansardă generoasă, cam cât fostul nostru apartament, căreia urmează să îi dăm o destinație;
  • avem o curte în care copiii din condominiu se joacă mereu când e vremea frumoasă;
  • avem o grădină mică și e ok așa, pentru că e ușor de întreținut;
  • nu plătim mult la utilități;
  • vara nu e nevoie de aer condiționat în fiecare cameră;
  • geamurile sunt mari și lasă lumina să între;
  • amplasarea casei e foarte bună – aproape de școli, grădinițe, after school, supermarket, farmacie, stație de autobuz și de metrou (toate importante, mai ales că încep să crească fetele);
  • nu am simțit nicio clipă că din cauza proiectului casa nu putem trăi – adică nu ne-am simțit sufocați de costurile întreținerii ei;
  • faptul că pot să dau drumul la centrală când simt eu nevoia e aur curat pentru ”termostatul” corpului meu (știți ce probleme sunt în tot Bucureștiul cu apa caldă și căldura);
  • și de săptămâna aceasta am plantat un mesteacăn, deci mi s-au îndeplinit toate visurile. 🙂

Pe de altă parte, simțim că începem să avem nevoie de câteva modificări, pe care am vrea să le punem în practică în următorii 2 ani:

  • am vrea să amenajăm mansarda (unde se urcă pe scară, ca și la etajul 1 și care are trase toate utilitățile) – ar fi un studio grozav, dacă aș reuși să aduc mai multe geamuri și apoi să fac biroul meu acolo;
  • am nevoie de a 3-a baie, e o casă cu fete, se înțelege;
  • soțul visează panouri foto-voltaice, ca să devenim independenți ca utilități;
  • amenajarea holului de la intrare – așa cum e acum nu simt ordine cum îmi doresc eu (am niște colege care sunt profesional organizer și abia aștept să le invit la o cafea);
  • îmbrăcare scară în lemn;
  • un șemineu în living&dining;
  • creșterea eficienței termice – ceea ce impune în primul rând să ne schimbăm centrala. E relativ ok, însă deja am schimbat placa de bază și oricum e dificil să folosim toți, în același timp dușul, că nu performează la maxim pe ambele etaje, mai ales dacă mai merg și mașina de spălat vase și cea de rufe, în același timp. Știu sigur că se poate și mai mult și mai bine, iar pentru mine, care țin mult la confort și mai ales la cel termic, centrală este cel mai important lucru din casă. Visez să am o aplicație, așa cum am și la AC, să pot seta centrala de pe drum, când sunt plecată de acasă, visez să pot să am pe fiecare etaj temperatura dorită și să nu mă mai gândesc să nu pot să fac acum duș, că trebuie să facem planificare în familie;
  • eu mi-aș dori încălzire prin pardoseală, dar cred că în acest moment nu mai este posibil, cel puțin nu fără deranj prea mare, pe care nu îl pot accepta în prezent. Adică nu sunt dispusă să mă mut de acasă cu toată familia ca să fac această schimbare. Ar fi stresul prea mare, din toate punctele de vedere. 

O casă poate deveni un acasă ideal

Ca o concluzie, nu cred că aș mai putea sta la bloc, dacă nu găsesc tot ce am acum aici. Nu îmi trebuie mai mult, e ideal și dacă reușesc să cresc confortul și să împlinesc și nevoia de birou personal acasă, mă simt un om împlinit. Biroul acasă mi se pare ideal pentru că am și toate cărțile la îndemână, plus că la mine acasă în timpul zilei nu stă nimeni, poate doar în vacanța de vară.

În continuare cred că decizia de a te muta la un spațiu mai mare trebuie bine cântărită, căci nu doar rata e de luat în considerare. Acesta e, de fapt, îndemnul meu pentru voi: aveți răbdare și cântăriți bine dacă este momentul pentru o asemenea schimbare!

℗ Am lăsat la final partea cu încălzirea și centrala, mai ales că am vești de la ENGIE pentru voi. Știu că am mai scris pe tema aceasta și m-ați rugat să vă anunț din timp, când mai apar oferte noi, așa că iată-mă.. 🙂 Noi tot analizăm oferta aceasta de la ENGIE, mai ales că îmi pare că e destul de inovatoare și l-am văzut pe soț cum îi cam sclipesc ochii.

Tam, tam, deci ENGIE are un nou pachet destinat clienților deja existenți de gaze naturale! AICI sunt detaliile.

De ce spun că e inovatoare soluția de la ENGIE? 

Dacă ești ca noi și vrei să înlocuiești centrala mai veche cu una nouă, mai performantă, o poți face prin 2 moduri: soluția clasică, prin care înlocuiești centrala veche cu una nouă.

Și o soluție mai modernă cu care vine ENGIE acum: un „hibrid”. 

Interesant, nu? 

Pachetul se numește Thermo Hybrid Combo. Soluția hibrid înseamnă că vei cumpăra un pachet care conține o centrală termică în condensare Immergas și o pompă de căldură aer-apă Immergas,  sustenabilă și foarte eficientă.

Să vă explic cum am înțeles eu că funcționează această pompă de căldură și de ce face împreună cu o centrală termică nouă așa o echipă bună.

Pompa de căldură aer-apă folosește căldura mediului înconjurător ca să ridice temperatura agentului frigorific, astfel încât acesta să ajute la încălzirea locuinței. Datorită proprietăților agentului frigorific, centrală termică intră în funcțiune doar atunci când temperatura exterioară scade sub -10 grade. Astfel se consumă mai puțin gaz. Un alt avantaj al pompei de căldură, mai ales dacă folosești încălzirea prin pardoseală, este inversarea procesului pe timpul verii pentru scăderea temperaturii/răcirea spațiului interior.

E bine să fim atenți la următorul lucru: pachetul de la ENGIE e compus dintr-o unitate care se instalează în exterior (pompa de căldură aer-apă) și unitatea care se instalează în interior (centrala în condensare). Prin urmare, e o soluție mai mult pentru case, ca să existe mai multe opțiuni de montaj, mai ales că cele 2 unități trebuie să fie instalate cât mai aproape una de cealaltă.

Care sunt beneficiile sistemului Thermo Hybrid Combo

Câteva dintre beneficiile acestei soluții inovatoare sunt: consumul redus de gaze naturale (cine nu dorește o factură mai mică?), instalarea completă și mentenanța pentru noua centrală, flexibilitate când vine vorba de plată (poți plăti integral sau în 60 de rate, direct pe factura de gaz), servicii tehnice de verificări/revizii periodice pentru instalația de gaz și centrala termică timp de 5 ani; adaptabilitate când vine vorba de a adăuga ulterior și alte echipamente (ex.: panouri foto voltaice), astfel încât să devii din ce în ce mai prietenos cu mediul înconjurător și, în același timp, să te apropii tot mai mult de independența energetică (noi visăm la asta!). 

Vă zic, eu fac orice doar să îmi fie bine acasă. Prin câte locuri am umblat în țară și în lume, cred că doar la Livada Bunicului, unde țin eu retreat-urile mă simt la fel de bine ca acasă. Și asta pentru că și iarna e la fel de cald și bine, grație centralei. Observați că nu am zis că mă simt mai bine decât acasă la mine. 🙂 

Și, dacă mai și plătesc rezonabil pentru acest confort, sunt foarte mulțumită. 

Prin urmare, eu cred așa: Thermo Hybrid Combo de la ENGIE e un fel de next level când vine vorba de încălzire, o soluție 2-în-1, dar care e și prietenoasă cu mediul înconjurător, indiferent de anotimp.

Dragilor, eu vă doresc o iarnă călduroasă și cât mai puțin bani dați pe factura la gaz! 

Hai pe link să vedeți cum puteți materializa acest scop.

Îmbrățișări călduroase!

Un răspuns la “Din înțelepciunea omului care stă de 5 ani la casă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.