M-a pălit anul trecut, pe la început de decembrie. Simțeam că mă doare capul. Prea insistent pentru gustul meu. Mă lovea direct și nu trecea nici cu sendviș, nici cu apă, nici cu somn. De-a dreptul m-am panicat după 3 nopți la rând când am mers la culcare cu durerea și m-am trezit la fel. Hopa, am zis, am o tumoră la creier. Știu că nu e de glumit cu asta, prea mulți oameni tineri nu mai sunt azi din cauza acestui dignostic. Dar chiar așa am gândit. Am consultat un medic prieten, m-a întrebat de simptome, mi-a zis ca poate fi de la o contractură. Îmi pulsa capul pe partea stângă și în 2 zile a început să mă doară și gâtul tot acolo. Până m-am învârtit eu și m-am căinat în stânga și în dreapta, durerea a început să se lase pe umărul stâng și nu mai puteam întoarce gâtul. Am făcut un masaj de urgență. Prietena mea, kenetoterapeut de profesie, mi-a zis serioasă că cel mai probabil trebuie să fac un RMN. M-am gândit rapid că și ea se gândește la tumoră. Panică!
Am ajuns la ortoped (unele persoane ajung direct la neurolog), care a râs de noi și de imaginația noastră bogată și panicată. M-a palpat pe toată coloana, m-a așezat în toate pozițiile, m-a pus să mă aplec față, spate și lateral. M-a pus să mă ridic pe vârfuri și să merg pe călcâie. Discopatie cervicală a denumit-o medicul, mi-a dat niște medicamente și m-a trimit la RMN, ca să vedem clar dacă e așa dau nu. Unii medici trimit pacientul întât la fizioterapie și la kineto, iar dacă nu se ameliorează după asta, se gândesc la RMN sau CT.
Am făcut RMN-ul repede. Veștile: nu e hernie, e o protruzie. Adică aproape o hernie, o herniuță. Aș pune un smiley face, dacă problema nu ar fi serioasă. Ideea e așa: protruzia discului nu afectează întodeauna întreaga suprafață a discului, dar cel puțin un sfert, până la jumătate din suprafața totală a discului. Doar cartilajul dur exterior al discului este implicat și reprezintă ultimul pas înainte de ruperea cartilajului. Ideea e să menținem să oprim treaba asta, să nu se petreacă.
Cum o oprim? Se pare că e vorba de un protocol complex de exerciții fizice și reeducare posturală. Fizioterapia face și ea parte din protocol, de mers de 2 ori pe an. Dar exercițiile sunt un must de făcut zilnic, acasă. Ca să încetinim afecțiunea, trebuie să tonifiem întreaga musculatură implicată.
Cum mă simt? Un pic cam ciudat, să vă zic drept. Treaba asta cu să fiu atentă mereu să nu car prea multe, să nu fac mișcări bruște și să refuz copila mică la luat în brațe, m-a cam luat pe nepregătite. Să nu fie frig (serios?), să mă odihnesc mai mult și să mă relaxez mai des, să alternez perioadele de mișcare cu cele de imobilitate, iarăși, e un pic derutantă. Dar va trebui să mă obișnuiesc cu ea. Ne vom vedea mai des pe la saune și spa-uri, e clar. 🙂
Cum am ajuns la discopatie cervicală?
Păi nu mă avantajează înălțimea: cei 179 cm ai mei m-au suprasolicitat de când mă știu. Nu mereu mi-am controlat postura. Mama îmi spunea mereu ”stai dreaptă”, dar nu îmi zicea și de ce, Nu am făcut decât în ultimul an ceva exerciții pentru spate. Apoi profesia: stau zilnic la laptop cu orele. La laptop, nu la ecran de zeci de inchi la distanță și fără să am nevoie să mă aplec asupra lui. De telefon să vă mai zic, cum stau ghemuită pe el? Deci e boală profesională, clar. După care, e vârsta. Vorba aia, dacă după 40 de ani te trezești și nu ai nimic, înseamnă că ești mort. Adevărat vă zic eu vouă, că pe la 41 și un pic au început să tot apară neplăceri. La mine a mai contribuit și faptul că ani de zile am petrecut în trafic, ca șofer, ore întregi. De asemenea, în discopatie cervicală, factorul genetic e important. La mine știu că nu e cazul, dar poate luați și asta în calcul. Nu fumez, nu beau alcool, nu sunt obeză, nu am avut accidente, doar car o poșetă super grea, am cărat 2 copii în burtă și apoi în brațe, am mai cărat niște greutați la sală, e drept. Acum se pare că mai mult de 2.5 kg pe braț nu ar mai trebui să ridic.
Ideea e așa: cum am fost n-o să mai fiu. 🙂 Mișto asta, nu-i așa? E nevoie să mă corectez mereu, fără exerciții nu se mai poate, odihna e absolut oblogatorie, va trebui să merg mai mult la pilates și la yoga, iar bazinul să fie și el nelipsit. Ce tratament mai frumos, nu-i așa? Asta ca să nu fie nevoie să iau medicamente și nici să ajung la operație. Ah, am uitat de terapiile alternative: masaj și altele cu ultrasunete și poate acupunctură. Să îmi fie mereu cald și bine.
Momentan, mă simt mai bine, nu mă mai doare capul. Dar sunt încă destul de contractată, pentru că scriu mult zilnic și asta nu mă ajută. Dar îmi place, așa că de scris nu mă las. 🙂
La final – cum a fost la RMN?
Cam urâțel, deși a fost nativ, fără substanță de contrast adică. A fost și primul pentru mine. Un zgomot, ceva de speriat, dar am primit căști. Singura limitare e că nu e voie sub nicio formă să faci vreo mișcare. E bine că tubul în care am fost introdusă a fost deschis, ideea mi se părea cam claustrofobă altminteri. Și să nu râdeți de mine, cred că la un moment dat am ațipit, cu toate zgomotele de acolo. Ei, cam atât de obosită am fost în decembrie 2019. 🙂
Mai trece cineva prin experiențe de discopatie cervicală? Ce v-a ajutat cel mai mult?
Anul acesta, rubrica SĂNĂTATE ȘI WELLBEING va fi tot mai asaltată cu informații, ca să știți. 🙂
Sursa foto: aici
