Categorii
Blog Campanii Travel, Sports & Fun

La revedere, 2015!

happy new year

 

 

2015 a fost unul din anii mei cei mai buni ai vietii. Desi nu a fost usor si am simtit ca m-am implicat de 5 ori mai mult decat o faceam in anii anteriori si implicit am daruit de 5 ori mai multa energie. Ceea ce a insemnat timp, efort si conectare continua, fara pauze. Desi mi-a stat inima de cateva ori de indignare, revolta sau chiar frica, m-am resetat relativ repede si am reluat drumul de unde ma oprisem.

Nu, nu sunt un om grozav sau iesit din comun. Poate nu sunt nici chiar curajos, dar ceea ce m-a ajutat dintotdeauna in viata a fost incapatanarea si ambitia de a incepe lucruri in care am crezut, de a nu renunta pana nu incerc mai multe variante de drum si de a le duce apoi la bun sfarsit. De aceea mi-a fost pe gust anul 2015. Mi-a oferit din toate cate ceva, iar eu am refuzat putin, catre deloc. De dragul experientei si pentru bucuria darului primit. Iti multumesc, 2015, pentru ca m-ai ajutat sa imi testez limite, sa imi depasesc frici, sa imi dovedesc lucruri si sa primesc darul nepretuit al prieteniei din partea oamenilor noi care mi-au intrat in viata, dar si sa selectez cu atentie dintre cei care ingrosau numarul mare al prietenilor existenti. Cu adevarat un an al relatiilor de calitate!

Am mai scris despre anul meu sabatic 2015 aici https://www.florinabadea.ro/anul-meu-sabatic-intre-frica-si-bucurie/ cu toate invatamintele sale. Nu mai sunt de adaugat lucruri, decat poate recunostinta pe care o simt pentru tot si pe care vreau sa o revars peste acest inceput de an nou. Sa fie un an bun cu noi toti, sa ne scoata in cale experiente care sa ne imbogateasca, iar intamplarile mai putin placute sa se transforme in invataminte si oportunitati, nicidecum in esecuri permanente.

Si pentru ca suntem pe blogul de viata sanatoasa, va indemn la consum moderat de zahar si sare, la injumatatirea portiilor de mancare, hidratare si miscare! Mersul pe jos limpezeste mintea si ne ajuta sa luam decizii mai bune, ne scoate din blocaj, dar ne ajuta si pe plan fizic foarte mult!

Un an 2016 cu sanatate si un strop de noroc va doresc!

Sursa foto: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.