Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

„Mintea spune povești, corpul rostește adevărul”

Hello, again, my ladies. Am revenit după 4 zile de lucru cu mine, cu sistemul meu nervos și cu corpul, în unul dintre cele mai sigure și frumoase contexte – formarea mea de lucru cu trauma. Sunt de azi la prânz la birou și încă mai am flashuri din weekendul prelungit. Încerc, pe cât pot, să urmăresc corpul și să văd ce îmi mai transmite, punând pe pauză, cu blândețe, mintea mea care e tentată să țeasă povești, nu glumă.

Și pentru că nimic nu este întâmplător, vă anunț că pe 3 august voi fi la un eveniment pe care l-am tot văzut în online și la care mă gândeam ce fain ar fi să particip. La câteva zile după ce am văzut anunțul, am primit invitație de la Editura Herald să merg la eveniment. Așa că vreau să știți și voi de el, că poate doriți să ne vedem acolo. Eu sunt foarte entuziasmată de cum se leagă lucrurile, de când am început să studiez trauma și lucrul cu propriul corp. Și pentru că știu că în comunitate sunt din ce în ce mai multe femei interesate de acest subiect, vă las mai multe detalii.

Evenimentul la care fac referire este lansarea de carte: Somawise. Eliberează-te de gânduri, reconectează-te cu corpul!un eveniment în prezența autorului, doctor în psihologie, Luke Sniewski și a scriitoarei, psiholog Petronela Rotar, într-un dialog menit să ne ajute să înțelegem conceptul de Somawise ca instrument practic și aplicabil prin care putem explora înțelepciunea corpului nostru pentru a naviga prin viață cu mai multă sănătate, prezență și vitalitate.

Lansarea are loc joi, 3 august, de la ora 18:00la Palatul Cesianu-Racoviță din București. Va fi și sesiune de autografe la final.

Dr. Luke Sniewski este practicant al metodei Compassionate Inquiry® dezvoltată de Dr. Gabor Maté, precum și a altor tehnici somatice și strategii dedicate unui stil de viață sănătos ne dezvăluie pașii importanți pe calea pentru a deveni ceea ce el numește Somawise – un practicant al cunoașterii de sine prin intermediul corpului.

Dacă vrem să aducem schimbarea, vindecarea și sănătatea holistică în viața noastră trebuie să începem prin a ne întreba corpul, spune autorul cărții ce va fi lansată pe 3 august.

De ce? În corp sunt depozitate toate lecțiile trecutului, toate reacțiile și tiparele de supraviețuire din vremurile începuturilor, când căutam soluții pentru a ne adapta în lume, după puterile noastre mici. Dar tot în corp sunt depozitate și răspunsurile pentru toate căutările și neînțelegerile, și tot aici începe orice proces de vindecare, deoarece aici sunt respectate cu strictețe legile Naturii: corpul nu minte niciodată.

”Viața se desfășoară constant prin noi. Simțurile corpului contactează permanent mediul exterior, colectând, procesând și interpretând informațiile. Tot ceea ce vedem, auzim, simțim, atingem și trăim rezultă din acest contact dintre corp și mediul său. Tot ce avem vreodată nevoie să învățăm despre viață, despre noi și despre lume se întâmplă chiar acum. ” – spune autorul.

Cum să ne conectăm cu al nostru corp, după spusele autorului:

”Învață cum să adopți un fel de a fi mai natural, mai deschis, mai spontan și mai în armonie cu tine însuți, cu relațiile tale și cu lumea.

Află cum rămâi conectat cu corpul pentru a învăța ce are nevoie pentru a se simți bine.

Transformă trăirea clipă de clipă a vieții cotidiene într-o practică dătătoare de profunde satisfacții.

Într-o lume suprasaturată de soluții rapide și superficiale, cheia schimbării durabile se află în noi înșine – este mesajul pe care autorul ni-l transmite înainte de lansarea cărții.

Somawise. Eliberează-te de gânduri, reconectează-te cu corpul! este o lucrare revoluționară care deschide o fereastră către descoperirea, înțelegerea profunzimilor minții și corpului și conectarea la înțelepciunea corpului. Practicile cuprinse în această carte, referitoare la sănătate, stare de bine, nemișcare tăcută, disconfort conștient, acceptare radicală de sine și relație sunt gândite în așa fel încât să sprijine cultivarea conștientizării corpului, din interior către exterior.

Cum ne poate ajuta cartea:

  • În situații de stres, anxietate și depresie;
  • Dacă experimentăm îndoială de sine și blocaje;
  • Dacă suntem în căutare de strategii de viață sănătoase;
  • Pentru schimbarea comportamentului și gestionarea dependențelor;
  • Ne deschide ochii către vindecarea traumei.

Sigur că nu o să ni se schimbe viața peste noapte dacă citim această carte, dar ce poate face e să planteze niște semințe puternice, așa cum și promite, de fapt. Pentru vindecare este o cale destul de lungă și sunt multe elemente care contribuie la ea, să nu uităm.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu abia aștept să citesc cartea aceasta – de când am aflat de ea aștept momentul, așa că știu ce fac în primele zile ale lunii august. Ce bucurie mai mare decât să contribui la educația din România cu privire la corp și înțelepciunea lui! Așa că după ce citesc cartea, voi reveni aici să vă las ideile cele mai importante.

Ne vedem la eveniment? Cine mai e interesat de lansare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.