Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

Petrecerile pentru copii dăunează grav sănătății și bugetului

”Vii, da?”, mă întreabă ea gâfâind, de la celălalt capăt al firului. ”Iartă-mă, trebuie să te las, tocmai m-a anunțat fotograful că are o problemă în familie și nu poate ajunge! Sunt disperată, îmi trebuie poze profi, pentru albumul de familie!”, îmi mai șuieră în ureche, după care mă trezesc că vorbesc singură. Dau să o sun înapoi, când aud telefonul sunând în urechea mea: ”Ce faci pe 20 septembrie?” e prima întrebare care urmează după ”alo”-ul meu deja zăpăcit de apelul întrerupt abrupt. ”Da, ziua bună să îți fie și ție!”, îi mormăi deja nițel iritată. ”Cel mai probabil merg la o petrecere de copii, dar trebuie oricum să verific agenda, că parcă ați înnebunit toți!”, adaug, fără menajamente. ”Bine, dar nu puteți să nu veniți, Alex vrea musai să vină Teo la ziua lui!!”, țipă femeia de la telefon, o altă prietenă care pare că a mirosit flori de isterie, împreună cu cea care abia a închis. ”Așa, păi cum să vină dacă deja a confirmat că merge la alt eveniment??!”, îi dau eu lovitura de grație femeii isterice. Dar mă aud cum vorbesc și mă pufnește râsul. Râd singură pe stradă, de ridicolul situației: vorbim la telefon, între prietene, despre familie și copii, folosind termeni din zona de business: confirmare, eveniment, poze profi…mda, cred că petrecerile pentru copii dăunează grav sănătății.

Noi toți suntem născuți iarna

Cred că e o conspirație: Blonda, noi, bunicii lor și mare parte din prieteni și copiii lor sunt născuți în sezon de toamnă-iarnă. Ați zice că e bine, că în felul acesta ne putem strânge liniștiți la aniversări. Că vara nu e nimeni prin oraș și niciun sărbătorit vara nu are parte de o petrecere decentă și niște prieteni în oraș. Mda, rămâne să vedem cum va fi la Măriuca, născută chiar în mijloc de calendar. Momentan nu suferim, că am făcut un moț atât de restrâns, încât m-a durut foarte puțin capul. Da, nu ai cum să nu te doară deloc, că orice întâlnire cu oameni și cu familia trebuie să aibă ceva care să te irite. 🙂

În rest, toți sunt născuți iarna. Din septembrie până în martie nu e trai. Jur că stau cu agenda și tot mai uit câte ceva și îmi apar alerte pe ultima sută de metri. E practic imposibil să îți petreci un weekend undeva, în afara orașului, pentru că…nu ai cum. Și dacă mai supraviețuiește câte o zi de duminică, apare o invitație de la colegi de clasă sau de la vecini. Pentru tine, părinte, sunt obligații, pentru copil e un alt motiv de bucurie.

Deci, iarna se numără bobocii cu adevărat, în materie de party-uri. Un buchet serios de aniversări organizate de noi, dar și de petreceri la care trebuie să participi.

Sunt o mamă isterică, în căutarea unui loc pentru petrecerea copilului

Ați văzut voi vreun tată/bărbat să organizeze vreo petrecere? Eu, nu. Și chiar știu mulți tați. 🙂 Deci nu vine femeia bine din vacanța de vară, la serviciu, că mai are o grijă. Petrecerea aniversara a copilului. Care vrea și el să fie frumos la ziua lui, ca la colegul X, în locul Y. Belea mare, că, ce să vedeți, locurile unde poți organiza petreceri aniversare, cu animatorii aferenți, sunt luate în avans, mai ceva ca pâinea caldă. Sau mai ceva ca nunțile și botezurile. De fapt, cred că e chiar o concurență acerbă între toți, pe zilele noastre din calendar și pentru buzunarele noastre. Pentru septembrie, trebuie vorbit și rezervat de la începutul toamnei. Pentru decembrie, e demență, rar găsești un loc în septembrie. Și le iei pe rând și dai telefoane și te ia durerea de inimă atunci când auzi că nu mai există loc. Și tot așa, din loc în loc. Și uiți de unde ai plecat cu bugetul și că te-ai jurat că nu mai cheltui decât o anumită sumă. Pentru că nu mai ai opțiuni, ai da orice, numai să nu ajungi acasă și să fii nevoită să îi spui pișcotului mic despre eșecul tău – că nu i-ai găsit nimic din ce voia, pentru ziua lui.

Petrecerile pentru copii dăunează grav sănătății

Recunoașteți că ați și plâns de supărare că nu au ieșit lucrurile așa cum ați vrut voi? Sau, mă rog, cum a vrut ”clientul” pretențios. 🙂 Și că v-ați frământat nopți întregi, în căutarea unei soluții care să vă scoată din impas? Că ați întors pe dos internetul și ați bâzâit prietenii cunoscători, în căutare de alternative pentru ce nu găseați sau nu vă satisfăcea pretențiile? Baloane, program artistic, animatori autentici sau actori adevărați sau alte trupe!

Mda, cam așa ajunge o mamă isterică toamna sau iarna, când oricum trecem prin multe schimbări, de toate felurile.

Dar cu bugetul, cum stați cu bugetul de petrecere?

Ca să zic drept, eu abia anul ăsta mi-am organizat ziua așa cum am vrut eu: am plecat cu partenerul la Barcelona, pentru 5 zile. În rest, am marcat momentul în moduri cam…superficiale. Adică pe la birou ceva de mestecat, un tort pe acasă, o masă în oraș cu iubitul, o masă la ai mei. Nici prin cap nu mi-a trecut să îmi organizez un party ca la nuntă: cu invitații, cu DJ, cu aranjamente de masă, cu meniu și cu ring de dans. No way, de ce aș face asta? Am avut o nuntă și 2 botezuri, iar ultimul botez cu 100 de persoane m-a epuizat la maxim. Ori un party pentru 20-25 de copii, cu cel puțin tot atâția părinți, adună un număr de oameni cam ca la un botez!! Și nu poți să ții oamenii într-un loc doar cu o cafea și o apă, timp de 3 ore. Părerea mea.

Așadar, toate party-urile în formula asta ajung la 500 de euro, minim. Hm, dacă ai 2 sau 3 copii, ce faci? Serios, acum? Nu poți să îi organizezi unuia o petrecere mare și altuia să îi zici că nu mai ai cum, să îi propui o prăjitură în familie.

Cum au fost petrecerile noastre, timp de 8 ani

Credeți că ne-am înțelepțit cu timpul, nu? 🙂 Petrecerile noastre au arătat cam așa:

  • anii 1-3 – în familie, cu adulți, părinți, nași și frați. Acasă.
  • 4 ani – la grădi, cu tort, Rapunzel și Gheorghe Papagheorghe.
  • 5 ani – loc de joacă în zona în care stăm, cu invitați colegi de la grădiniță și prieteni, cam 20 de copii și părinți la dublu.
  • 6 ani – la film, la Mall și acasă la masă și tort, cu prieteni, cerc mai restrâns.
  • 7 ani – la Kika, unde e un loc de joacă, în restaurant, copii și părinți.
  • 8 ani – la Conacul Golescu Grant.

Niciodată nu am avut mai puțin de 10 invitați, maxim au fost 20 de copii. De la an la an am promis că voi face lucruri cât mai simple și cu mai puțini invitați. În realitate însă, ultima petrecere a fost istovitoare, cu program artistic și catering, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Ca să pregătești 3 ore de petrecere, lucrezi cam o lună, minim o oră pe zi, că nu ies toate așa cum dorești. Pentru fiecare pișcot te stresezi și stai cu nodul în gât – cunoscătoarele cam știu modelul.

După ultima petrecere, când nici nu ieșiseră bine invitații pe ușă, m-am așezat, căci mi s-a făcut rău. Mama s-a speriat, numai când mi-a văzut culoarea feței. Mi-a adus femeia un pahar de apă și m-a băgat în ședință peste câteva zile, după ce mi-am revenit.

Ce facem la 9 ani

Dacă planurile noastre ni se așează așa cum sunt desenate acum, la 9 ani petrecem în living la noi, cu o mare proiecție de film pe perete, iar mâncarea pe care puștimea o va servi la această aniversare va fi făcută chiar de ei, alături de noi. Intim, foarte intim. Calitate, nu cantitate. Și no junk pentru puștime, real food făcut în casă, la care vor trebui să muncească.

Ce facem cu petrecerile toamnei

Vom selecta, ca să facem față. Vom fi foarte selectivi. Vom merge doar la familie și prieteni. Dacă se suprapun, chiar că va fi în ordinea confirmărilor. 🙂 La colegi, am decis să nu mai particip la party-uri la Mc Donald’s. Am mers până acum, de jenă să nu îi refuz. Dar gata, nu mă mai jenez. Nu mai particip la evenimente neconforme cu principiile noastre. Asta e, dacă vreți să aveți petreceri cu toți prietenii, veți găsi idei să le organizați în alte locuri, decât cele cu mâncare falsă, cu grăsimi saturate și zahăr cât cuprinde.

Voi cum organizați petrecerilor copiilor voștri?

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici

9 răspunsuri la “Petrecerile pentru copii dăunează grav sănătății și bugetului”

Ha ce m-a distrat articolul dupa o zi de munca la slefuit peretii. Am 2 sarbatorite luna aceasta Rihanna face 10 ani pe 9oct si Sarah 4 ani pe 18oct.Amnadoua vor petrecere cu toata clasa si prieteni/vecini neamuri si alte inventii.Sarah in plus o vrea pe Rapunzel sa ii aduca tortul….cu Sofia,Plusica si catelusa Rolly.Ce voi face eu? Le rapesc de la scoala si fac special bound moments…mergem la coafor, la film, la escaladare(Rihanna) & piscina(Sarah)seara family cake. Cam asta mi-am propus Dar sa vedem ce iesi.

Doamne, ai pus sare pe rana! Cand aud de sumele care se cheltuie pentru o aniversare de copil, ma ia cu ameteala. Noi intr-un singur an i-am facut copilei petrecerea la loc de joaca. Cand am vazut nota de plata, sotul meu era sa faca infarct, tata care e de moda veche s-a vazut verde la fata. Atunci am zis stop! Noi am ales ca varianta Mc. Stiu ca nu e cea mai sanatoasa, dar este singura care permite participarea mai multor copii fara sa distruga bugetul. Cand a mai crescut, a mers cu fetele la film, a facut petrecere in pijamale. Oricum, orice ai face sub 500 de lei nu scapi. Ma intreb, la majorat ce Dumnezeu o sa mai facem? Cred ca facem credit sau ceva de genul ca sa putem sa le ducem in Ibiza sau sa le inchiriem vreun avion privat :))))

Da, Cris, e cât se poate de real! Acum, eu nu zic să nu facem petreceri, îți dai seama, nu? Adică, cine sunt eu să le spun părinților cum să aniverseze nașterea copiilor?!! E chiar amuzant. Doar că, mă gândesc și pentru mine, că ar fi ceva mai puțin copleșitor dacă am putea să nu o mai luăm așa în serios…oricum pentru copii e o joacă…

Acum cateva saptamani am scris un articol taman despre surpriza facuta de copiii mei. La noi totul incepe de la sf. Andrei si se incheie in februarie. Multe aniversari in familie. Daca as accepta invitatii de la colegii de clase ai copiilor….am ajunge la faliment.
In fiecare an, am avut petreceri cu gasca lor de prieteni. In unii ani la locuri de joaca, dar in ultimii 4 ani exclusiv la noi acasa pentru ca avem mult spatiu unde se pot desfasura, plus x box la dispozitia lor.
Anul acesta, ambii copii m-au anuntat ca nu mai vor petreceri. Baiatul (implineste 9 ani) vrea sa plecam la munte toti 4 si sa ne distram acolo. Fata (implineste 11 ani) vrea sa mergem la mall sa vedem un film, sa ne facem de cap la bowling/patinaj, sa mergem la restaurant toti 4.
M-au luat prin surpindere. Astept sa vad daca se razgandesc pana cand vin zilele lor de nastere. Momentan ma bucur ca a fost decizia lor si gandirea lor.
Am intrebat si pe grupul meu de pe fb si am aflat cu surprindere ca putini mai organizeaza petreceri, cei mai multi copii (indiferent de varsta) au optat pentru a petrece timpul alaturi de familie, intr-o locatie anume (acasa, la munte/mare, la mall) ori au dorit un cadou mai scump in detrimentul unei petreceri.
Deci…as indrazni sa spun ca aceste generatii vor altceva atata vreme cat parintii ii intreaba ce vor. Nu zic, si copiii mei sunt invitati la petreceri (duminica trecuta au fost la mall cu prietenii sa o serbeze pe o pustoaica de 12 ani), dar ei au decis ca nu vor petrecere, fara sa ii influenteze cineva. Dimpotriva, eu incercam sa joc rol dublu si sa le pun intrebari ca sa ii pun in dificultate. Nu a tinut. Si-au mentinut parerea si dorinta.

Cred că e un proces…ne maturizăm toți, de la an la an…și așa ajungem să prețuim lucrurile cu adevărat folositoare, chiar și de o aniversare..

Mi-ai amintit de anul în care fiica mea nu și dorea sa vina la petrecerea ei decât animatoarea Plusica…

Da, cu personajele de desene animate e alta poveste…:) Nu atat de neplacuta, dar poate fi dificila un moment dat.

La noi e mai dificil cu petrecerea. E nascut la inceput de septembrie si sarbatoarea numelui e vara, deci nici bomboane la scoala, nici petrecere. Dar pentru ca anul acesta implineste 7 ani si pentru ca a fost la alti copii la locuri de joaca, vom face un efort (nu atat financiar, cat sa gasesti copiii la sfarsitul verii) sa-i organizam aniversarea la locul de joaca. Mai ales ca va veni curand o surioara, care va avea un botez tot in toamna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *