Categorii
Wellbeing

Schimba perspectiva si lucrurile se vor schimba!

POY completnessSunt multe situatiile din viata noastra cand ajungem mereu la aceleasi rezultate. Ne frustram si ne intristam si ne intrebam ce este in neregula cu noi. De fapt, daca vom face mereu lucrurile la fel, vom ajunge mereu in acelasi loc. Daca ne vom raporta mereu la un acelasi lucru in mod identic, va fi greu sa simtim o schimbare. Wayne Dyer spunea: ”schimba perspectiva si lucrurile se vor schimba!”. Pe cat de simplu suna, pe atat de dificil este sa ne mutam locul din care privim lucrurile.

Sunt 3 lucruri pe care le-am invatat anul acesta: pauza, detasarea si perspectiva. Cand ma simt blocata si imi dau seama ca orice fac nu ma ajuta deloc, ma opresc si nu mai fac acel lucru sau nu mai fac nimic. Trag aer in piept si ma uit pe geam, ies la o plimbare, inchid laptopul. Cand ma intorc la ceea ce am facut inainte, simt cat de usor si clar am reluat lucrurile. Despre detasare – ce sa va spun? Nu inseamna lipsa de implicare, inseamna ca ma dau un pic in spate si ma gandesc altfel, de sus, ca si cum nu ar fi proiectul meu, situatia mea sau problema mea. Si nu imi mai propun sa iau o decizie perfecta, ci sa fac cel mai bun lucru care se poate face, in conditiile acelui moment. Cat despre perspectiva, merge mana in mana cu detasarea, dupa parerea mea. Doar ca incerc sa mai gasesc pentru o aceeasi situatie, din start, inca alte doua solutii, in afara de prima care imi apare in gand. Si sa ma rotesc un pic in jurul situatiei, in papucii fiecarei solutii, asa incat sa vad ce consecinte pot anticipa pentru fiecare, ca sa o pot alege la final pe cea mai roditoare pentru mine.

RoxDespre toate acestea si mai multe chiar, am ales un om pe care il admir de multa vreme, pentru claritatea mesajelor pe care le transmite si pentru cum arata ca incadreaza fiecare problema, care brusc nu mai apare ca o problema. Este vorba de Roxana Gavriloaia – doctor farmacist, expert in inregistrarea medicamentelor si consilier pentru dezvoltare personala. Am provocat-o sa ne dezvaluie cate ceva din experienta ei cu dezvoltarea personala si cum a parcurs drumul de la farmacist la consilier pentru dezvoltarea de sine.

Sa ne fie cu folos!

De formatie farmacist si de profesie expert in aprobarea medicamentelor, esti un om care nu inceteaza sa caute si sa descopere noi perspective ale dezvoltarii profesionale. Cum a inceput aceasta cautare pentru dezvoltare si de ce?

Cand eram mica, ii auzeam mereu pe parintii sau pe bunicii mei spunand despre anumite persoane: “a reusit, pentru ca a stiut ce-a vrut”. Nu prea intelegeam atunci ce vrea sa insemne asta – “cum adica sa stii ce vrei?”…pai “cum stiu ca stiu ce vreau?”– (imi raspundea in minte o voce).

Cu totii ne dorim sa “stim ce vrem” si sa ni se si intample ce vrem…dar cum obtinem asta, care e secretul, unde e piesa de puzzle lipsa? M-am preocupat dintotdeauna de acest lucru.…sa definesc ce vreau, sa imi concentrez energia si atentia catre acel lucru, sa obtin ce imi doresc si acel lucru sa fie potrivit pentru mine. Sa stii ce vrei este doar un mic prim pas, sa simti ce ti se potriveste si odata ajuns acolo – sa obtii si sa te bucuri de acel lucru este cheia reusitei. Cu totii ne dorim tot soiul de lucruri si totusi odata obtinute, parca nu mai sunt atat de interesante ca atunci cand se aflau doar la stadiul de dorinta.

Asa am inceput calatoria mea spre descoperirea de sine, calea dezvoltarii personale. Totul a inceput prin cateva intrebari simple si a continuat prin carti, cursuri, traininguri, workshop-uri si certificari.

Cele mai multe intelesuri ale conceptului de “dezvoltare personala” sunt limitative, de fapt. Ce inseamna dezvoltare de sine din perspectiva ta si la ce foloseste?
Dezvoltare personala inseamna descoperirea potentialului ascuns, inseamna o mai buna comunicare si conectare cu propria persoana, inseamna evolutie, inseamna noi oportunitati, noi oameni, noi idealuri si noi realizari.
Am inceput aceasta calatorie a cunoasterii propriei persoane in urma cu mai mult de 6 ani, cand ma aflam intr-o perioada a vietii mele de framantare si cautari. Am dat atunci peste o carte, sau poate ea a dat de mine :), in care m-am regasit. Acea carte m-a purtat apoi spre alte carti si cursuri pe care am inceput sa le urmez si tot asa…. au urmat seminarii si workshop-uri, conferinte si iata-ma azi, armata sa pot detona si eu la randu-mi framantarea, cautarea si blocajul din vietile celor din jurul meu, asa cum si eu am fost ajutata de nenumarati autori, speakeri, traineri, consilieri si facilitatori.
Cateodata ai nevoie doar de o fraza sau de un cuvant potrivit sau poate chiar de o imagine, pentru a decoda cascada de evenimente, emotii sau trairi care perturba armonia, tin pe loc evolutia si impiedica dobandirea echilibrului personal.

Dezvoltarea personala este un proces lung, continuu si plin de provocari. Te provoci pe tine la mai mult, la mai bine, la mai sus. Iubesc acest domeniu. Un workshop sau un training, sau doar o participare la o conferinta – ma umplu de energie, simt in toate celulele acea vibratie inalta a fericirii ca imi urmez pasiunea si chemarea. Imi urmez visul, acela de ajuta oamenii sa se cunoasca mai bine, sa isi confirme potentialul si sa isi gaseasca resursele interioare pentru a-si atinge obiectivul.

Care este rolul dezvoltarii de sine in dezvoltarea profesionala? Cum se aseaza cele doua in viata unui om?
Din perspectiva mea de farmacist, dezvoltarea personala si cea profesionala sunt doua notiuni pe care fiecare dintre noi e bine sa le purtam in minte tot timpul.

Asa cum in fiecare an, noi, farmacistii, avem nevoie de ore de dezvoltare profesionala continua, la fel consider ca e nevoie de dezvoltare personala continua.

Fiind deschis catre idei noi, oameni noi, provocari noi, iti dai voie sa experimentezi lumea din nenumarate unghiuri. Reusesti sa fii in permanenta conectat la nevoile tale, dar si la cei din jurul tau pe care ii intelegi mai bine si cu care poti colabora si coopera mult mai eficient.

Ai prieteni farmacisti, colegi de breasla, pe care i-ai ajutat sa descopere noi perspective, asa incat sa poata vedea viata complexa care li se deschide dincolo de profesia lor de baza. Cum ai facut asta?
Ma bucur mult ca am reusit sa ii ajut. Dar e o reusita de echipa – au contribuit si ei la aceasta schimbare din viata lor. Am facut asta putin cate putin in fiecare zi.

Am prieteni farmacisti care au participat la workshopurile pe care le-am organizat si care au experimentat si au inteles cat de multe daruri poti primi daca te deschizi spre nou, daca iti urmezi pasiunea, daca lasi la o parte preconceptiile, asteptarile si supozitiile.

“Schimba perspectiva si lucrurile se vor schimba” – spunea Wayne Dyer. Este un citat care defineste exact ceea ce se intampla aici.

De ce crezi ca oamenii ajung intr-un moment profesional sa se blocheze? Din experienta celor cu care lucrezi ca antrenor pentru dezvoltare personala, ce ii ajuta sa depaseasca aceste momente si cum ajunge viata lor sa se transforme apoi?

Oamenii se blocheaza atat pe plan personal in obiceiuri vechi, alegeri mai putin favorabile, cat si pe plan profesional – cand se simt plafonati, fara energie, fara motivatie si dorinta de a evolua.

Primul moment in care viata incepe sa se transforme este acela de constientizare. Momentul cand oamenii au curajul sa se uite la ei, la viata lor, sa se priveasca in ochi fara ocolisuri si ascunzisuri – acela este momentul de turnura. Privesc realitatea in fata si iau atitudinea potrivita spre a-si urmari planul, spre a-si atinge obiectivele.

E adevarat ca in multe cazuri esecurile din viata profesionala se rasfrang asupra vietii personale si invers? Cum sa procedam asa incat sa nu lasam o parte a vietii noastre sa odistruga pe cealalta?
Cele 2 parti ale vietii noastre sunt interconectate mereu. Este evident ca, nefiind roboti, nu putem da “switch on/off” si sa trecem pe modul home sau pe modul office. E imposibil si indezirabil. Suntem un intreg si suntem rezultatul actiunilor noastre. Daca rezultatele sunt bune/satisfacatoare avem o viata buna, echilibrata, de calitate; daca rezultatele sunt mai putin bune, avem o viata plina de framantari, frustrari si angoase.
Este important sa stim cat de mult primeaza viata personala si viata profesionala in activitatea noastra zilnica, ce pondere are intr-o anumita perioada una sau cealalta si cat de multa importanta oferim vietii personale si celei profesionale. De acest lucru depind deciziile noastre din fiecare moment.

Cand ma aflu intr-un proces decizional, am un exercitiu preferat pe care vreau sa il impartasesc: se numeste zoom in/zoom out. Daca privesc de undeva de sus, foarte sus…ca din avion, ce perspectiva am si cum se modifica lucrurile cand privesc de inauntru. Sa faci un pas in spate, sa te detasezi si sa privesti din afara de la distanta si de foarte foarte aproape. Sa observi…ce se intampla, cum schimba situatia ta lucrurile? Le schimba, are vreun impact major…si atunci e usor..e usor sa iei decizia corecta!
Ma ajuta foarte mult in acele situatii in care e necesar sa iau decizii importante.

Care crezi ca e cea mai importanta decizie pe care un om o poate lua, ca sa poata spune ca a facut un pas important in dezvoltarea de sine?

Cea mai importanta decizie…din perspectiva mea este cea luata in fiecare dimineata, aceea de a trai din plin, de a savura fiecare moment pe care il experimentezi, de a fi prezent in viata ta, de a trai aici si acum si nu in “daca as fi avut, daca as fi fost, ce bine ar fi fost daca, sau nu as fi facut x daca nu s-ar fi intamplat z”. Decizia de a accepta ceea ce se intampla. Un lucru e doar un lucru “a thing is just a thing!”, cum spunea cineva.
Personal, iau ceea ce e mai bun din tot ce mi se desfasoara inaintea ochilor, ceea ce ma ajuta, nu ma canalizez pe partea negativa – care nu face decat sa ma tina blocata in loc – si merg mai departe. Acest lucru ma scuteste de mult timp pierdut.

Lucrurile sunt simple, depinde de noi din ce perspectiva alegem sa le privim.

Sursa foto: arhiva personala Roxana Gavriloaia si instrument de coaching Points of You

2 răspunsuri la “Schimba perspectiva si lucrurile se vor schimba!”

Buna. In aceasta situatie ma aflu si eu!…nu ma regasesc in viata de zi cu zi, simt ca nu este ce imi place, dar nu pot descoperi in ce situatie s-ar reaprinde pasiunea de a face ce imi doresc…
O zi minunata!

Buna ziua! Suntem multi care am trecut sau trecem prin episoade de genul acesta. Ceea ce am invatat eu este ca in loc sa ma inchid in mine, e mai bine sa cer ajutorul. Prietena, mama, sot sau psiholog. Sau coach. Sau consilier pentru dezvoltare personala. Daca doriti, putem sa vorbim in privat, sa imi scrieti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.