Pentru noi, vacanța de vară a durat anul acesta 2 săptămâni. E cam al 3-lea an când organizăm un concediu atât de lung. Pentru unii, ne vânturăm cam mult de colo colo. Pentru alții poate prea puțin. Pentru gustul nostru, este exact cât trebuie. E o valoare de familie, ca să zic așa. E ușor să compari sau să judeci. Poate cineva cu aceeași bani ar fi făcut altceva. Dar lucrurile materiale vin și se duc, amintirile astfel construite rămân pe viață. Părerea noastră. 🙂
Adulți de vârsta noastră își amintesc prea puțin sau deloc despre vacanțele cu părinții, când erau mici. De obicei, ei rămâneau la bunici. Era frumos, dar până la un punct. Se citește în ochii lor că e un subiect dureros. Copiii își doresc cel mai mult să fie cu părinții, mai ales în vacanțe. Experiența din ultimii ani, cu cele 2 fete ale noastre, așa ne-a arătat. Aș minți să spun că a fost simplu sau că a fost lapte și miere timp de 2 săptămâni. Sigur că s-au îmboldit între ele, dar în același timp, călătoria a fost una spectaculoasă, pentru ele. La o săptămână după ce ne-am întors, nu s-au adaptat mai deloc, le e dor de noi și nouă de ele. Parcă am lua-o din loc mâine. 🙂
Unde am fost în vacanța de vară
Ar fi trebuit să fie o vacanță în Sicilia, dar pentru că ne-am gândit și ne-am răzgândit de atâtea ori, am ajuns să planuim un road trip, căci biletele de avion nu mai erau o opțiune pe ultima sută de metri. Marea era destinația noastră. Dar ce mare? Nu mai voiam nici Bulgaria și nici Grecia. Fetelor le promisesem că le ducem la ZOO Viena. Așa că, la final, traseul nostru a fost așa: București – Viena – Veneția – Croația – Budapesta. Deci la mare am ajuns la Adriatică, până la urmă.
Am poposit pe drum la Arad, la un Ibis nou deschis în afara orașului. Îl recomandăm, deși prețul lui e posibil să vi se pară cam mare (380 lei camera de 4 persoane pentru o noapte). Am avut parte de alte 2 nopți în Viena și de 2 nopți în Mestre, lângă Veneția. În Viena am stat într-un apartament al unui român, dar nu îl recomandăm neapărat, pentru că e studio, de fapt. A fost misleading anunțul. Dar în campingul de lângă Veneția noi mai fuseserăm și l-am ales din nou, pentru că avea piscină și era foarte civilizat. O cazare value for money, cum se zice. Recomandăm pentru familii cu copii, mai ales.
În Croația am stat 7 nopți, într-un apartament de 2 camere dintr-o vilă, în Peninsula Istria. Acolo ne-am și putut găti, ceea ce a fost grozav, pentru că mâncarea din zonele turistice ale Croației nu m-a impresionat. Cel mai bine am mâncat street food, ca să fiu sinceră.
Am mai petrecut 1 zi și o noapte în Budapesta, pe care am regăsit-o și mai frumoasă, după 12 ani de când nu am mai văzut-o și care îmi place mai mult decât Viena, chiar nu știu de ce. De altfel, aici am mâncat și cel mai bine. Fetele erau obosite, așa că am lăsat pe altă dată croazierea pe Dunăre.
Ce am vizitat în vacanța de vară
Cum ziceam, în Viena am avut obiectiv ZOO, de la Schönbrunn. Ceea ce am și făcut, pentru o zi întreagă. Am ieșit de acolo obosiți și fericiți. Mai ales fetele, care aproape zilnic au mâncat înghețată. De altfel, Grădina Zoologică din Viena e spectaculoasă și merită tot drumul și toți banii – am plătit 45 de euro pentru 4 persoane (pitica noatră nu avea 3 ani la momentul vizitei). Plus, biletele au fos luate online, cu discount de 10%, prin booking.com.
Altminteri, am fost cu ele în centru, pe strada principală de shopping, în zona muzeelor, la Palatul Hofburg, în Stephan Platz, am urcat în turnul catedralei Sfântul Ștefan.
Ne-a plouat de câteva ori, pentru că vremea a fost foarte schimbătoare. De fapt, ne-a plouat în fiecare oraș în care am fost. Am interpretat în sens pozitiv acest lucru. 🙂
În Veneția, am luat la pas orașul, cu căruciorul. Am făcut poze și ne-am minunat de gondole. Din păcate, pentru cărucioare, Veneția nu e deloc un oraș prietenos. Asta e, din arhitectură, pur și simplu. Multe trepte și rampe mai deloc. Am cărat căruciorul și ne-am cam obosit, dar a fost alegerea noastră și asta nu a știrbit deloc din frumusețea orașului. Ne-am bucurat să găsim și pizza fără gluten, pentru Teo. Ne-am rătăcit/răcorit pe străduțele medievale. Altminteri, timpul la piscina din camping a fost cel mai apreciat de către fete.
Cele 8 zile petrecute în Croația ne-au dezvăluit o țară civillizată, deși aglomerată, plină ochi de turiști mai ales nemți și Italieni. Noi am stat în localitatea Pjescana Uvala, cam la 500 m de plajă. Plajele în Croația, cu foarte mici excepții, sunt formate din pietre și stânci. Peisajele sunt spectaculoase, dar copiii nu pot face castele de nisip, de exemplu. Și nimeni nu prea merge cu tălpile goale, ci cu încălțări speciale pentru pietre. Plaja de la Medulin e singura cu nisip, dar acest lucru înseamnă o aglomerație care nouă nu ne place deloc. Plus mizeria aferentă. Am mai vizitat Verudella pentru plajă – dar era și mai stâncoasă decât în zona noastră.
Am fost la acvariul din Verudella într-o dimineață ploioasă, fapt pe care ulterior l-am regretat. A fost foarte aglomerat, foarte mulți copii, tantrumuri în același timp la toți, nimic spectaculos, o sumă enormă de bani dată pentru acces, cu care mai bine plecam în larg pe o barcă. Deci, better not, dacă ajungeți în zonă și vă bate gândul.
Ce am făcut și ne-a plăcut mult a fost explorarea orașului Rovinj, o minunăție mai frumoasă decât Veneția chiar. Înțeleg că a fost multă vreme sub stăpânirea venețienilor, de aici și influența în ceea ce privește arhitectura. În zonă, oricum, multe dintre localități se asemuiesc cu cele din Toscana. So, vă dați seama de cât de mult mi-a plăcut!
Am vizitat toate obiectivele orașului Pula – foarte frumos, mai ales mini Colosseum-ul de aici (Amfiteatrul de mai sus), ne-am plimbat prin porturi, în Budapesta am fost la Bastionul Pescarilor seara și la castel. A fost foarte romantic, au apreciat chiar și fetele.
All in all, copilele nu s-au plictisit că nu au avut tiroliene și parcuri tot timpul, ori locuri de joacă. Au avut ele altele de împărțit, ca să se certe, no problem. Câte vreo păpușă sau te miri ce. Dar despre asta în alt episod. 🙂
Ce nu ne-a plăcut
- A fost fff aglomerat. Noi am vrut mult să evităm luna iulie, însă, din păcate, nu s-a putut. Totul a fost aglomerat: de la plaje, la orașe, la obiective turistice, autobuze/metrou, autostrăzi, restaurantele, tot tot. De drumul București – Nădlac nici nu mai pomenesc, o rușine națională, străbătută în 9 ore….Aglomerația înseamnă evident și prețuri mari în multe locuri, dar na, asta face parte din peisaj și a fost asumată.
- Ofertele restaurantelor m-au dispărut – cartofii prăjiți cu orice prăjit și alte garnituri. Faptul că nici fructele de mare nu erau gătite așa bine. Toate astea ne-au făcut să regretăm Grecia și Bulgaria, unde anii trecut am mâncat foarte bine animale din mare, la prețuri foarte bune și fiind ok gătite.
- Parcările din Viena și Budapesta sunt extrem de scumpe. Noi am reușit să identificăm o parcare ok în Viena, cu 8 euro/noapte, dar în Budapesta, pentru că proprietarul ne-a îndrumat greșit, eram după drum lung și afară ploua, am găsit cu greu una de 25 euro pentru o noapte. Our bad, pentru că nu am făcut singuri research și nu am avut plan de back up. Plus că nu ne-am dat seama că vom ajunge într-un oraș turistic într-o oră de vârf.
- Și cred că nu voi mai vrea să stau vreodată în apartamente închiriate. Deși foarte bine cotate, peste 9 pe booking.com, atât cel din Viena, cât și cel din Budapesta nu mi-au plăcut deloc. Primul se vindea ca apartament cu 1 dormitor și el era studio, al 2-lea, deși în buricul târgului, era total neîngrijit. Mă felicit pentru că am plecat cu lenjerii și prosoape după mine. Am început să mă îndoiesc pur și simplu de gusturile/reperele oamenilor și de felul cum dau ei note.
- Am băut cafea foarte proastă. Din păcate. Să știți că la noi sunt cafenele artizanale cu o super cafea bună. Turiștii din București se pot bucura de ele. Dar eu cu greu pot zice că am băut o cafea calumea, poate prin Italia, dar slabă oricum, față de reperele mele din București sau din țările scandinave.
Ce ne-a plăcut cel mai mult
Faptul că am avut opțiuni chiar și când vremea nu a fost bună. Dacă eram în Grecia, de pildă, era mai greu să găsim o activitate dacă afară era vreme rea. Probabil nu la fel ar fi stat situația în Turcia sau Spania, unde vremea e mult mai stabilă, de exemplu.
Următoarele vacanțe de vară
Avem 3 destinații pe wishlist:
- sudul Spaniei;
- sudul Franței;
- Sicilia;
- Sardinia.
Voi unde ați fost sau unde urmează să mergeți în vacanța de vară? Aveți recomandări pentru noi?
Urmăriți și rubrica noastră TRAVEL, SPORTS AND FUN, care este una dintre cele mai urmărite din categoria CĂLĂTORII de la noi din țară.
Sursa foto: arhiva proprie
4 răspunsuri la “Pentru o viață sănătoasă, călătoriți cât mai mult! Cum a fost vacanța de vară”
Foarte faina vacanta voastra! Felicitari pentru alegerea unei vacante lungi alaturi de fete 🙂
Citind despre faptul ca le-ati prmis ca mergeti la Zoo Viena am zis ca trebuie sa va recomand si altceva, tot in Viena si tot cu animale, pentru urmatoarea vizita: eu am fost si la Zoo de la Schonbrunn, insa parca mai interesant mi s-a parut la Haus Des Meeres (Aqua Terra Zoo): https://www.haus-des-meeres.at/. Este situata central in Viena, langa Mariahilfer Strasse si este o gradina zoologica construita intr-un fost buncar antiaerian. Se intinde pe toate etajele buncarului, iar sus de la ultimul etaj (de la cafenea, mai exact), ai o super priveliste asupra Vienei. Locatia e mai ales gandita pentru familii cu copii 🙂
Carmina, hello!
Mulțumim, ce rău îmi pare că nu am știut dinvreme despre ce ne spui tu aici, am fi mers cu siguranță, am avut timp!
Dar ținem minte pentru data viitoare!
Imbrățișări multe!
Felicitări in primul rand pentru articole! Urmăresc de ceva timp postarile si imi place foarte mult stilul foarte sincer!
Si noi am fost in vacanta tot cam asa Cluj Oradea Viena. Recomand ieșirea prin Oradea spre occident pentru ca e frumos sa stai 2 zile la Felix(ape termale, stranduri), Oradea refăcută cu cetate, centru foarte frumos. Iti încarci bateriile.
Viena e superba cu putin ajutor, inclusiv cu copiii(Muzeul de istorie naturală excepțional si interactiv pentru copii)
E o româncă cu un blog Dream,book and travel care poate ajuta la itinerarii excelente(ea locuiește acolo). Noi am mers pe mana ei si cu cazarea si a fost excelent din toate punctele de vedere(inclusiv cafea super la cafenea recomandata).
Ca perioada noi mergem in iunie dupa ce incepe vacanta copiilor si e mult mai relaxat ca aglomerație.
Recomand Italia care e foarte frumoasă ca destinație inclusiv cu copiii.
Milano cu muzeul lui Da Vinci interactiv, Domnul, Cina lui Da Vinci, Gardaland langa Verona.
P.S. Noi nu agream gradinile zoo si acvariile(am citit si vazut multe in legatura cu animalele sălbatice închise chiar dacă sunt bine întreținute)
Extraordinar de frumos si educativ pentru adulti si copiii este Sanctuarul Liberty de la Zarnesti Brasov cu ursi. Schimba putin perspectiva si e o locatie extraordinara.(daca tin minte bine chiar cei de la National Geographic au filmat acolo)(cred ca trebuie rezervare)
Super, Anca! Ce sursă de inspirație ai lăsat tu aici!!! Mulțumim mult!