Categorii
Blog Food and nutrition

3 rețete de desert fără zahăr (P)

Dragilor, noi suntem în comunitate până pe 15 decembrie în programul Breaking Up with Sugar, aflat la ediția a 3-a. Ca un dar pentru colegele mele care învață să mănânce fără zahăr adăugat și să gestioneze pofta de dulce, dar și pentru voi, vă las în acest articol 3 rețete de desert fără zahăr, pregătite în vasele de la Saladmaster România, cu care ne-am populat bucătăria de 1 an încoace. Este din acest punct de vedere una dintre deciziile cele mai bune luate în pandemie. 2 dintre rețete sunt de post, iar una dintre ele e pregătită într-o….oală. 🙂 Sper să vă placă și vouă, să apreciați gustul și textura.

  1. Brownie COAPTĂ ÎN OALĂ. Cât de tare poate fi să coci pe aragaz o prăjitură? Da, este posibil cu ajutorul vaselor de la Saladmaster, de care nu contenesc să mă bucur zilnic, pentru gustul mâncării, posibilități nenumărate de rețete, calitatea mâncării și a materialelor din care sunt făcute vasele.

Prăjitura e îndulcită cu stafide și merișoare, căci suntem în Sugar Detox, nu-i așa? Și, mai ales, e foarte ușor de făcut. De fapt, e făcută de fiica mea de 12 ani, mai mult. Eu doar am asistat și m-am asigurat că respectă partea de cantități. Ca să îi iasă și ei, cum mi-a ieșit mie prima oară.

Nu necesită aparatură specială. Pentru amestecarea compoziției, puteți folosi doar o spatulă sau chiar o lingură de lemn. 

Ingrediente:

  • 500 ml apă/băutură vegetală (migdale, soia, cocos)/oranjadă home made;
  • 420 g faină (de care doriți);
  • 120 ml ulei;
  • 80 g cacao;
  • 2 lingurițe bicarbonat de sodiu;
  • 1 lingură oțet;
  • 1 esență de vanilie/rom;
  • 1 linguriță pudră proteică vegetală;
  • 1 linguriță pudră/semințe de cânepă;
  • 1 ceșcuță de stafide și merișoare hidratate;
  • 1 praf sare.

Mai puteți pune nuci/migdale/alune/fructe confiate, după gust, preferință și imaginație.

Mod de preparare:

Trebuie doar să amestecați ingredientele solide (după ce le-ați omogenizat pe toate cu un tel) cu cele lichide și compoziția este gata. Apoi am turnat în vasul Saladmaster uns cu 2-3 pufuri ulei și am lăsat pe aragaz timp de 30 minute. Am verificat cu scobitoarea, să vedem dacă e gata.

A ieșit pufoasă și perfect coaptă. Dacă puneam glazură, era chiar tort. 🙂 Data viitoare facem sigur. De data aceasta am servit cu gem de smochine culese din grădina prietenilor noștri, făcut de noi. 

rețete desert fără zahăr

2. Rețetă de PLĂCINTĂ DE DOVLEAC pe care am copt—o într-o singură oră în vasul meu preferat din colecția Saladmaster și care nu are pic de zahăr în compoziție. Urmând aceeași pași, puteți face și plăcintă de mere, de exemplu. În vasul acesta am preparat și tarta de brânză cu spanac, dar și chiftelele delicioase cu dovlecel, facem frecvent orez de toate tipurile și avem de gând să facem pizza, sarmale și o vită grozavă, la foc mic. Vasul Bad Boy e un cuptor mobil, în care putem face toate felurile de mâncare dorite. Un vas care se încinge ușor, în care nu e nevoie să folosim ulei din belșug și care se curăță foarte simplu. Mâncarea are un gust nemaipomenit, aromele și nutrienții se păstrează mult mai bine decât într-o oală clasică.

Vă las mai jos rețeta de plăcintă.rețete desert fără zahăr

Ingrediente:

  • 2 dovleci plăcintar (aproximativ 2 kg);
  • 500 gr făină integrală;
  • 10 gr praf de copt;
  • 1 linguriță sare;
  • 150 ml ulei vegetal;
  • 200 ml apă sau lapte vegetal neîndulcit;
  • Esență de vanilie;
  • 1 liguriță scorțișoară măcinată.

rețete desert fără zahăr

Mod de preparare:

  1. Tăiați dovlecii plăcintar în două, scoateți semințele cu ajutorul unei linguri și puneți-i la copt în cuptorul preîncălzit la 200 grade Celsius pentru 30 min (verificați cu ajutorul unei furculițe dacă s-au copt).
  2. Între timp, puneți făina într-un vas, adăugați praful de copt și sarea și amestecați. Turnați deasupra apa (laptele vegetal) și uleiul și frământați ca să obțineți un aluat elastic. Scoateți aluatul din vas, înfășurați-l în folie alimentară și puneți-l la frigider pentru 30 min.
  3. Scoateți dovleacul din cuptor și lăsați-l puțin la răcit. Apoi, cu ajutorul unei linguri scoateți miezul într-un vas curat și pasați-l cu ajutorul unei furculițe, după ce ați adăugat scorțișoara măcinată și esența de vanilie.
  4. Luați aluatul din frigider, împărțiți-l în două, după ce ați îndepărtat folia alimentară. Formați două mingiuțe și întindeți-le pe fiecare, cu ajutorul unui sucitor, ca să obțineți două foi, aproximativ rotunde.
  5. Cu ajutorul uni spray pentru ulei, ungeți interiorul BadBoy și puneți una din foile de plăcintă în el. Turnați amestecul de dovleac peste și distribuiți-l uniform, cu ajutorul unei linguri sau spatule. Puneți deasupra cealaltă foaie de plăcintă și înțepați din loc în loc, cu ajutorul unei furculițe.
  6. Setați BB la 180 grade și 60 min. Puneți capacul. La finalul coacerii, lăsați încă 10 minute înainte de a scoate plăcinta.
  7. A ieșit moale, pufoasă și aromată. Nu are pic de zahăr și nici făină albă. Dar e dulce și gustoasă. Potrivită și pentru mici și pentru mari. 

rețete desert fără zahăr

rețete desert fără zahăr

rețete desert fără zahăr

rețete desert fără zahăr

rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr

3. Rețetă de BANANA BREAD cu nuci și unt, inspirată de Jamie Oliver și gătită în vasul Bad Boy din sistemele de gătit Saladmaster. Fetele au mâncat porție dublă. Dar și noi, de ce să mint? E pufoasă și aromată, iar nuca e o bucurie pentru papilele gustative!

Ingrediente:

  • 250 grame făină integrală;
  • 3 ouă;
  • 125 grame unt;
  • 3 banane coapte;
  • 50 grame nuci, tăiate grosier;
  • 1 lingură scorțișoară măcinată;
  • 2 lingurițe praf de copt;
  • 1 praf de sare;
  • 1 sticluță esență de vanilie;
  • 1 lingură zeamă de lămâie, opțional.

Mod de preparare:

  1. Preîncălziți BB la 170 grade.
  2. Topiți untul într-un vas, la foc mic, și lăsați-l deoparte să se răcească puțin.
  3. Amestecați făina cu praful de copt și praful de sare.
  4. Într-un vas separat, pasați bananele.
  5. Separat, într-un castron mai mare, bateți ouăle cu ajutorul unui tel și adăugați bananele pasate, untul topit și răcit, esența de vanilie, zeama de lămâie și scorțișoara și amestecați bine. Adăugați făina și amestecați în continuu, ca să obțineți un aluat moale.
  6. Puneți aluatul în BB și setați timpul pentru 60 min. La final, faceți testul cu scobitoarea.

rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr rețete desert fără zahăr

Cum ziceam, ca sursă de inspirație este rețeta lui Jamie Oliver de aici, din care am eliminat mierea și am înlocuit sucul de mere cu cel de lămâie (este mai simplu și mai sănătos să storci o lămâie).

Cum vi se par aceste rețete de desert fără zahăr?

Iubitele mele doamne, să vă bucurați de un desert ocazional (de 1-2 ori pe săptămână) fără sentimente de vină! Și dacă încă nu stăpâniți această ”artă” și vă simțiți fără control în prejma mâncării, vă aștept în ianuarie la ediția a 4-a a programului BREAKING UP WITH SUGAR. Înscrieți-vă AICI deja pe lista de așteptare, ca să fiți primele care să aflați când începe programul și să aflați toate surprizele incluse în el.

Voi ce alte rețete de desert fără zahăr mai pregătiți acasă?

Îmbrățișări și gânduri bune!

Un răspuns la “3 rețete de desert fără zahăr (P)”

Buna ziua, in cazul in care nu avem la dispozitie vasele de gatit despre care vorbiti in articol, putem coace la cuptor? Ne puteti da niste instructiuni si pentru acesta metoda de coacere?
Multumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *