Încă puțin și se împlinește 1 an. Când a trecut? Nici eu nu știu. Între copii, familie și muncă, a zburat parcă. Într-un an, faci sau nu faci ceva pentru tine, timpul trece. Că așa e el. E timp și timpul trece/zboară. Noi, femeile, suntem construite în spiritul dedicației. Așa ajungem să îi slujim pe […]
Categorie: Jurnal începator la sală
Pentru mersul la sală cheltuim mulți bani, fără măcar să ne dăm seama. Sunt multe capcane în care picăm ușor. Despre ele scriu azi, sper să vă ajute. Cred că multe dintre noi avem cel puțin 2-3 tentative eșuate de a ne apuca de sport în sală. Acest lucru înseamnă bani pentru abonamente, care sunt […]
Din septembrie încoace, au venit provocări de te miri unde. De obicei, răcesc o dată pe an. Sau nici măcar atât. Mă feresc de medii aglomerate unde e potențial de a aduna câte un virus mititel. Mânânc sănătos și mă odihnesc, în mare îndeplinesc condițiile pentru un trai sănătos. Cu toate acestea, de când Maria […]
Mâncare sănătoasă pentru o zi cu energie la sala de sport De 9 luni încoace, de când merg la sală, am devenit și mai atentă cu alimentația mea. Sper că și voi, odată cu mine. De aceea vă și scriu azi o idee de meniu pentru zilele cu sală și am și o ofertă pentru […]
Provocarea 10 din programul de wellness dedicat vouă este din categoria de mișcare&sport. Am ales un exercițiu complet și complex pentru voi, pe care să îl puteți face acasă sau oriunde vă aflați, fără bătăi de cap. Așadar, dacă faceți zilnic planșa veți vedea schimbări uluitoare la corpul vostru. Nu subestimați acest exercițiu, nu e […]
Merg înainte cu ”Jurnalul de începător la sală”. Deși zilele trecute vorbeam cu antrenorul pe acest subiect: dacă mă mai pot considera începător. Mi-a apreciat întrebarea și mi-a răspund că tipul de exerciții pe care îl efectuam chiar atunci nu e deloc pentru începători. Pentru că presupune mult control muscular. E vorba de ridicarea de […]
Dau să intru în sală și îmi dau seama că nu mi-am luat prosop. Mă întorc, urc la recepție, îl iau repede și fug. Ajung la locul de antrenament și văd că nu am nici apă. Uh! Nu mai urc, barul e pe același etaj. Când mă întorc, arunc o privire în oglindă. Sunt exact […]
Surorile mele dragi, la momentul la care scriu acest articol, abia stau pe scaun. Am revenit de câteva zile din vacanță și, evident, cu elan, m-am proptit în ușa sălii de sport. Că ultima lună și jumătate, ba sala a fost în renovare, ba eu în vacanță. Și numai antrenament nu s-a numit ce am […]
Au trecut deja peste 6 luni de când merg la sală. Nu îmi vine nici mie să cred că am depășit numărul critic de 2 luni. Nu mi se mai pare atât de greu. Lucky me, nu? 🙂 Pe de altă parte, acum deja simt nevoia să diversific. Voi începe să merg și la clase […]