Categorii
Blog Food and nutrition

Cum am mâncat în vacanță în Italia

Ladies, în perioada aceasta am multe cliente care pleacă în vacanță. La voi cum este? Eu tocmai m-am întors din vacanța mea de 2 săptămâni în Sicilia și vreau să vă povestesc cum am mâncat în Italia. O serie de mai multe articole însă urmează să apară pe tema vacanței, pentru că e mult de povestit.

Dar să revenim la cele mai alese destinații de vacanță în care pleacă femeile cu care lucrez eu. Top 3: Italia, Spania, Grecia. Dacă pentru Grecia parcă nu văd așa mare frământare (deși și aici e nevoie de atenție, mai ales la drumurile lungi cu mașina și mai ales la mâncarea prăjită), pentru Italia simt cea mai mare frământare din partea femeilor cu care lucrez. 🍕Nu-i așa că patria pastelor și a pizzei ne cam sperie dacă suntem într-o perioada de realiniere și reimpacare cu mâncarea?

Observați că nu folosesc termenii “perioadă de dietă”. Știți de ce? Pentru că cine e în acest mindset e și cel mai înclinat să plece în vacanță și să uite de orice regulă și limita. Dar în ceea ce mă privește, nu mai iau astfel de clienți cu care să îmi petrec timpul convingându-i că e nevoie să își schimbe mindsetul. Desigur, altă poveste și aici. 🙂

Ideea e că mâncatul în vacanță trebuie să fie atât de atent și bine calculat, încât atunci când revenim acasă să nu ne treacă prin cap că avem nevoie să ne biciuim ca să ne revenim la un plan de mâncare sănătoasă.

Așadar, cum am mâncat în vacanță în Italia, poate vă inspiră și pe voi:

– Am luat micul dejun în fiecare zi (fac asta de obicei, exceptând duminicile când merg la biserica);

– Nu am mâncat MD dulce – acesta trebuie să fie PFF – protein, fat, fiber. Acolo unde nu ni s-a oferit proteină, am cerut. Și da, au putut face omletă sau aduce brânză ori iaurt. Italienii au suferit mult în pandemie, așa că acum sunt plini de solicitudine. Știu că feedbackul bun al clienților rămâne online și au nevoie de rating bun, pentru că oferta e foarte mare;

– Nu (prea) am mâncat între mese (excepție – fructe) și uneori nu am luat masa de seară, dacă am mâncat târziu prânzul (asta fac și acasă, deci nu e vreo regulă diferită în vacanță);

– M-am bucurat de preparatele tradiționale siciliene, dar nu de toate în aceeași zi. Mai ales că unele nu sunt cele mai dietetice. Adică, azi la prânz am luat 2 felii pizza și am comandat ori legume alături ori salată verde. Mâine la 4 am luat paste cu dovlecei. Poimâine am preferat o arancina, pe care am împărțit-o cu soțul, căci e prăjită și una întreagă e prea mult pentru mine, am apelat la cherries din supermarket (e vremea lor, sunt delicioase aici) ori la zucchini cruzi;

– Prima grijă într-un oraș nou a fost să găsim un supermarket aproape de locul unde suntem cazați. În felul acesta ne facem provizii de: apă, kefir, fructe locale, ceva legume – acum roșii și zucchini. Dacă nu avem mic dejun la aparthotel, ne luăm și mozzarela, ouă și pâine pentru mic dejun. Doar cât avem nevoie, oricum avem exercițiul asta de acasă. (E cineva care nu merge la Mega zilnic??).

– În fiecare oraș există cel puțîn o mercato/ piață. E locul unde se poate mânca tradițional și unde se găsesc legume și fructe la prețuri foarte bune. E bucuria noastră să mergem prin piețele locale și să ne luăm provizii. Este ok și să mâncăm în piețe, e un obicei practicat și de localnici și de turiști.

– Poate nu e funny pentru cititori, dar nu am pus gura pe alcool în vacanță. Am fost cu mașina închiriată, cu un copil mic care abia și-a revenit dintr-o răceală acasă, iar eu mă gândesc mereu că sunt șofer de back up. Pentru noi însă nu e o problema, avem acasă o vinotecă întreagă și în această călătorie am fost pentru locuri și oameni, nu pentru alcool și mâncare până la refuz.

– Legat de înghețată – mereu am cumpărat doar o cupă, oricum e imensă (iar pentru copii e prea mult, anyway). Eu nu mi-am cumpărat nicio înghețată pentru mine, am luat câteva lingurițe de la soț ori de la fete;

Dincolo de cum am mâncat în vacanță în Italia, mai sunt importante câteva lucruri. În fiecare zi musai mergem. Mult. Cam 20,000 pași. Cu copiii. Care protestează un pic la început, dar se obișnuiesc după 3 zile.

Hidratarea e esențială și la fel și somnul. Nu am fost în vacanță să pierd nopțile și să mă întorc mai obosită decât am plecat. Vreau să mă încarc cu bine pentru vara care abia a început;

Dacă va trece prin cap ideea – băi, ce nasol e să trăiești așa :)), nu știu ce să zic. Eu nu simt privațiuni, simt că sunt ok și digestiv și mental și emoțional. Și că am una dintre cele mai faine vacanțe ale mele.

Iar dacă va bate gândul să lucrăm împreună pentru refacerea relației cu mâncarea, să știți că se poate mânca echilibrat în vacanță și cam așa vom proceda. Desigur, aplicat de la țară la țară. Dar nu, nu luăm pauză de la proiect că timp de 2 săptămâni să mâncăm tot ce ne trece prin cap până la refuz, pe ideea că ne întoarcem acasă și ne reapucam de dietă. Nu recomand această abordare, nu funcționează și nu este una sănătoasă din multe puncte de vedere.

Nu știu cum e viață voastră, dar a mea presupune călătorii dese. Și a clientelor mele la fel. Cum ar fi ca în fiecare luna timp de o săptămâna să luăm pauză de la mâncat sănătos? Credeți că am avea rezultate de lungă durata? Nu, am fi veșnic ”la dietă”. Cum sunt, de fapt, multe femei – care au ajuns la capătul răbdării și se întreabă de ce corpul nu le mai răspunde..

Dacă mai doriți să aflați ceva despre cum am mâncat în vacanță în Italia și cum m-am organizat în acest sens, îmi lăsați voi aici un mesaj?

Îmbrățișări și gânduri bune, frumoasele mele! Și vacanță minunată să aveți!

Un răspuns la “Cum am mâncat în vacanță în Italia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.